Paul Miron avea 16 ani cand, la o luna de la intrarea trupelor sovietice in Romania, a fugit din tara. S-a alaturat Armatei Nationale, care continua rezistenta fata de rusi si dupa intoarcerea armelor. Si-a facut instructia direct pe campul de lupta, la Frankfurt pe Oder, Brandenburg si Dollersheim. In februarie 1945 s-a indreptat spre Pomerania si Prusia Orientala, unde a scapat cu putin sa fie capturat de catre armata sovietica. Retragandu-se spre Vest, a fost ranit in aprilie pe canalul Spree-Oder, iar in luna mai a fost facut prizonier de catre americani. Prin retrasarea zonelor de ocupatie intre Aliati, ca prizonier, tanarul cade din mainile americanilor in ale rusilor si in fine in ale englezilor, in 29 iunie. Acestia l-au internat in lazaretele de la Parchim, Schwerin, Hamburg si Schleswig. Jurnalul a fost pus pe hartie in lunile care despart Craciunul lui 1944 de Schimbarea la Fata din 1945. Autorul l-a crezut definitiv pierdut. L-a regasit dupa aproape sase decenii si l-a incredintat tiparului in forma dintai, cu putine corijari sau adaosuri necesare bunei intelegeri, care au fost marcate in text.?Au trebuit sa treaca multi ani de intalniri sporadice si a trebuit sa-i citesc multe carti pentru a-mi da seama ce fel de om este Paul Miron, emblematicul savant romano-german. A privit intotdeauna in urma cu durere. De peste 60 de ani repeta gestul, de cand a fugit din calea trupelor sovietice, lasand Romania departe, si pana astazi. In primavara lui 1944, privea peste umar la tara care se indeparta; astazi, priveste cu ochi de prozator la cei 60 de ani de istorie parcursa, adica la cea mai dramatica si mai zbuciumata perioada din ultimele secole.? (Mihai Zamfir)
Cărți,multe cărți.
