Drumul meu cu Irene

Trecusera doar cateva zile de cand eram alaturi de Irene si deja ma simteam coplesita de noua sansa pe care mi-o oferise destinul, dar ceea ce imi doream cu ardoare era sa nu ne dezamagim niciodata una pe cealalta, iar intr-o buna zi sa pot intelege rostul acelui drum ce probabil urma sa-l strabatem impreuna... Era deja foarte tarziu si toti dormeau linistiti. Razele lunii se jucau la fereastra, facand ca umbrele draperiilor alintate de vant sa deseneze figuri ciudate pe pereti. In vestibul bagajele zambeau, cu gandul la calatoria ce aveau sa o faca in curand; undeva apa picura le nesfarsit si, din cand in cand, parchetul scartaia fara niciun motiv. De afara se auzira pasii unor trecatori grabiti, un mieunat prelung, un raset ragusit si, ca din senin, o naluca, zamislita din nimic, incepu sa-mi altereze starea de spirit. Eram din ce in ce mai confuza si, cu ultimele puteri, m-am ascuns, dar perfida aparitie s-a prelins in locul pe care il credeam secret si, dintr-o data, n-am mai stiut nimic...