Oamenii aceştia sunt cei pe care ea îi va cunoaşte. Oamenii pentru care ea de pe acum începe să existe. Adevăr confirmat, de altfel, de privirile atent scrutătoare ale femeilor adunate în staţia de autobuz. Peste umerii lor, remarcă o privire ageră, pătrunzătoare, măsurând-o de sus în jos. Nu apucă să pună piciorul pe ultima treaptă a maşinii şi bărbatul păşi în faţa femeilor. Între cincizeci şi cinci şi şaizeci de ani, aprecie ea. Avea trăsături aspre, nu lipsite de oarecare fineţe, aşa cum se ghiceau sub ţepii bărbii nerase. Purta un suman de dimie cândva neagră, acum pârlită de soare şi de timp, şi opinci din piele de porc, roase de atâta purtat. Trecu biciuşca în stânga şi ridică o pălărie cam de aceeaşi vârstă cu sumanul:„Să trăiţi, domnişoară doctor, şi bine aţi venit la noi!”Îi luă atât de repede geamantanul şi sacoşa, încât trebui să le pună jos spre a strânge, codindu-se, mâna stăruitor întinsă de Maria Cristina.Femeile adunate în staţie se întoarseră surprinse, măsurând-o cu un al doilea val de curiozitate, mai scrutătoare şi pe mai multe game. De la cea de simplă constatare („Că tare tânără-i!”) ori de nelipsită nuanţă maliţioasă („Asta încă nu-i mare doamnă...”) la cea în definitiv justificată îngrijorare („O fi ştiind la boli şi la leacuri? Că-i crudă...”).Maria Cristina zâmbi gândurilor ei mai învălmăşite şi zâmbi omului care-i ieşise în întâmpinare.„Bună ziua, dar cine eşti dumneata?” „Io sunt Gheorghe, vizitiu' de la dispensaru' nost'“, răspunse prietenos omul, conducând-o spre şareta trasă într-o parte, la umbră, sub un măr sălbatic.
Cărți,multe cărți.
