Nepublicate până în prezent, academicianul Nichifor Crainic a scris aceste amintiri după eliberarea din temniță, la vârsta de 77 de ani, când îi era interzis să publice pentru românii din țară. Iată că manuscrisul acestora a scăpat de numeroasele percheziții ale Securității și vede lumina tiparului după 45 de ani de la trecerea în viața de dincolo de mormânt a autorului. Eruditul Nichifor Crainic mai scrisese o altă variantă a memoriilor sale (Zile albe, zile negre, 1991; 2015), în perioada pribegiei sale prin Transilvania (1944-1947), după ce armatele sovietice invadaseră România. Dar în ediția respectivă omisese foarte multe amintiri, după cum va remarca cititorul acestei cărți. În cei 15 ani de carceră grea a avut timpul necesar să mediteze la existența sa, la istoria României și la oamenii pe care-i întâlnise de-a lungul vieții. Materialul memorialistic a fost împărți de autor în 87 de capitole tematice. „Am avut un organism sănătos și tare. Niciunul din foștii mei prieteni nu rezista la efort ca mine, dar nici nu mânca atât de puțin ca mine. Cât am trăit în casa părintească am dus-o într-o adevărată disciplină ascetică impusă de sărăcie și m-am deprins cu munca din cruditatea copilăriei. Sobrietatea și energia țărănească nu m-au părăsit până la vârsta de 77 de ani, când scriu aceste pagini.” Nichifor CRAINIC „[Nichifor Crainic], acest european a fost slujit și de o memorie prodigioasă, care l-a vârsta pe care o are i-a dictat două volume de memorii și încă ce memorii!” (poetul Nicolae Crevedia, 23 dec. 1969)
Cărți,multe cărți.
