Pentru Nietzsche totul conteaza ca un semn care trimite dincolo de sine la un sens superior. Lucrurile nu fiinteaza in orizontul in sinelui, ci se metamorfozeaza fiecare intr un semn. Fiecare poate fi definit ca un sens infasurat, inchis in sine, care urmeaza sa fie desfasurat prin interpretare, deschis in actul hermeneutic. Se ofera o noua perspectiva asupra lumii si a lucrurilor cuprinse in ea; lumea devine numai o perspectiva de a vedea lucrurile, un joc de perspective, adica de interpretari. De aceea nu exista lucruri, ci numai interpretari ale lucrurilor. Se ofera cu aceasta insa si posibilitatea alunecarii intr un scepticism radical. Ce ne facem daca admitem ca si aceasta afirmatie este doar o interpretare, adica o perspectiva? Suntem impinsi inevitabil catre scepticism relativist ca solutie finala spre care conduc demersurile lui Nietzsche, totul fiind un semn care trebuie descifrat, interpretat, lumea impartaseste conditia unei fatale lipse a unui sens unic al ei; orice semn po
Cărți,multe cărți.
