Cum sa opresti timpul

Bestseller international Sunt batran. E primul lucru pe care trebuie sa ti-l spun. Primul lucru pe care, cel mai probabil, nu-l vei crede. Daca m-ai vedea, ai crede pesemne ca am in jur de patruzeci de ani, dar te-ai insela profund. Matt Haig are multa empatie pentru conditia umana, pentru lumina si intunericul ei; foloseste toata paleta disponibila ca sa-si construiasca povestile excelente. - Neil Gaiman Matt Haig foloseste cuvintele ca pe niste deschizatoare de conserve. Noi suntem conservele. - Jeanette Winterson Cum sa opresti timpul este o carte extraordinara. Sunt foarte norocoasa ca am citit-o. Magica, uluitoare si, uneori, foarte trista. Un adevarat triumf. - Marian Keyes Tom Hazard are un secret periculos. Poate ca arata ca un barbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, traieste de cateva secole. Din Anglia elisabetana pana la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York si pana la insulele din Oceanul Pacific, Tom a vazut destule si acum nu-si doreste decat o viata normala. Fiindca trebuie sa isi schimbe mereu identitatea ca sa ramana in viata, acum are acoperirea perfecta: este profesor de istorie la o scoala din Londra. Aici ii poate invata pe copii despre razboaie si vanatori de vrajitoare de parca nu le-ar fi fost martor. Poate incerca sa imblanzeasca trecutul, care il ajunge tot mai repede din urma. Singurul lucru pe care nu trebuie sa-l faca e sa se indragosteasca. Cum sa opresti timpul este o poveste nebuneasca si dulce-amara despre cum te poti pierde si regasi, despre iminenta schimbarilor si despre zecile de vieti de care ai nevoie ca sa inveti cum sa traiesti cu adevarat. Traducere din limba engleza de Monica Serban. Fragment din cartea "Cum sa opresti timpul" de Matt Haig: "Bankside, in zilele de demult, era alcatuit din oaze ale libertatii. O oaza a libertatii insemna o zona desemnata in afara zidurilor orasului, unde legile normale nu se aplicau. De fapt, nicio lege nu domnea acolo. Orice mergea. Orice fel de afacere putea fi incheiata. Se permitea orice fel de distractie, oricat de rau famata. Prostitutie. Lupte cu ursi. Spectacole de strada. Teatru. Tot ce va trece prin cap. Acolo se gasea. In esenta, vorbim de o zona a libertatii pure. Primul lucru pe care l-am descoperit in legatura cu libertatea a fost ca mirosea a rahat. In comparatie cu prezentul, desigur, in Londra sau in afara ei mirosea a rahat. Dar Bankside, in particular, duhnea cel mai tare. Din cauza tabacariilor in numar mare. Cinci tabacarii se aflau in apropiere, chiar dupa ce treceai podul. Motivul pentru care puteau, aveam sa aflu mai tarziu, era pielea inmuiata de tabacari in fecale. Am continuat sa merg si mirosul s-a amestecat cu altele. Seu si oase din care faceau clei si sapun. Si sudoarea statuta a multimii. Putoarea atingea un nou nivel cunoscut mie. Am trecut de gradina cu ursi - numita Paris Garden dintr-un motiv pe care nu l-am priceput niciodata - si am vazut un urs negru urias prins in lanturi. Mi s-a parut cea mai trista creatura de pe pamant. Ranit si neingrijit, resemnat, zacea pe jos. Ursul era o vedeta. O atractie majora pentru Bankside. I se spunea "Sackerson". De multe ori urma sa-l vad sau sa-l aud in actiune pe parcursul saptamanilor si al lunilor. cu ochii roz, infigandu-si ghearele in gatul cainilor, facand spume la gura, in timp ce multimea urla de excitare cruda si febrila. Doar in astfel de momente animalul parea ca traieste, cand se lupta pe viata si pe moarte. Si ma gandeam adesea la acel urs si la dorinta lui inutila de a supravietui in mijlocul a tot felul de cruzimi si de dureri pe care viata i le arunca in cale. In orice caz, in prima zi, am respectat povetele lui Rose, dar nu am simtit neaparat ca venisem in locul potrivit. Era destul de departe de zgomotul sapunarilor, desi nu suficient de departe pe cat mi-as fi dorit de tabacariile duhnind a rahat. Un furnicar de oameni umplea locul. O femeie in verde, cu un dinte cariat si fata acoperita cu un strat gros de pudra, s-a holbat la mine curioasa, sprijinita de peretele unei cladiri din piatra, pe care cineva pictase palaria unui cardinal. Cladirea, dupa cum banuiam, adapostea unul dintre multele bordeluri din zona. Si cel mai aglomerat, dupa cum s-a dovedit, calcat de valuri de clienti in orice moment al zilei. Alaturi se gasea un han. Taverna Reginei. Era cea mai curata cladire din zona, desi nu se putea spune acelasi lucru si despre clientela mizerabila si zdrentaroasa. In fata carciumii si a bordelului, se deschidea un spatiu mare, un dreptunghi de iarba unde zaboveau oamenii. Am decis sa ma opresc acolo. Am inspirat adanc. Si am inceput sa cant. Nu exista nicio rusine in muzica. Nu era nicio rusine sa canti. Pana si regina Elisabeta stia sa manuiasca un instrument sau doua. Dar sa canti in public, atat in Franta, cat si in Anglia, era ceva ce nu faceai daca apartineai clasei nobile. Cu siguranta, nu in strada. Pentru fiul unui conte si al unei contese, sa se afle aici, cantand in cea mai putin salubra parte din Bankside, ar fi insemnat o rusine de nedescris. Si totusi, am cantat."