O scrisoare cu un mesaj pe cit de surprinzator, pe atit de tulburator redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului. Un pelerinaj in sine insusi ? in care victimele si calaii, nesabuinta si intelepciunea, misterul si confesiunea, nostalgiile si sperantele se amesteca intr-o succesiune de intimplari care tine atentia cititorului treaza pina la ultima pagina ? sugereaza ca ranile, daca nu se redeschid, nu se pot cu adevarat vindeca. Amploarea actiunii si varietatea personajelor, acoperind intreaga perioada a Romaniei postbelice, fac ca fiecare cititor sa se regaseasca, intr-un fel sau altul, printre personajele cartii, prin situatiile in care ele sint puse sa actioneze ori prin constatarile lor, pe rind amare si hazlii. Romanul aduce, prin forta de expresie a literaturii, o completare necesara istoriei ambigue, controversate si, in orice caz, nepovestite pina la capat a comunismului si postcomunismului romanesc.Aceasta poveste adevarata despre copiii razboiului pune in fata eroilor cartii optiunea fundamentala a conditiei umane, cea dintre uitare, razbunare si iertare, lasindu-l pe fiecare dintre ei sa aleaga si indemnindu-i pe cei care parcurg aceste pagini sa aiba, la rindul lor, curajul propriei optiuni.
Cărți,multe cărți.
