Ciocoii vechi si noi

Ciocoii vechi si noi este un roman de marca al literaturii romanesti, dincolo de miza estetica a cartii, seriile succesive de cititori au fost fascinati fie ca au vrut, fie ca nu, in tot acest rastimp, de fenomenul ce constituie substanta romnanului: ciocoismul, forma romaneasca a parvenitismului, a venalitatii si lacomiei, a lipsei de repere morale, a mitocaniei agresive si viclene, a exhibitionismului imbuibatilor si ingamfatilor. Ciocoismul repugna, aproape tuturor, la prima vedere, dar el sta ascuns probabil in fiecare dintre noi; suntem obligati sa vedem ca mereu sunt create conditii si motive pentru renasterea lui; nimic nu-l poate stavili cu totul, cel putin pana acum. Iata, o constatare deconcertanta pentru oricine mediteaza serios si-n tonalitate responsabila despre centrele de imoralitate din spatiul nostru public. Parafrazandu-l pe Spinoza, autorul Eticii, am putea spune ca unei pasiuni si unui viciu nu le poti opune cu folos, decat ceva egal in forta, daca nu ceva mai tare decat ele. Deocamdata, ciocoismul este, din pacate, un viciu activ, iar adevaratele virtuti ale vietii democratice ? politetea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudenta, toleranta, blandetea curajoasa si curajul bland, grija si iubirea ? apar ca valori morale si forte sufletesti lipsite de vlaga. ?Voua, dar, straluciti luceferi ai viciilor, care ati mancat starea stapanilor vostri si v-ati ridicat pe ruinele acelora ce nu v-au lasat sa muriti in mizerie; voua, care sunteti putrejunea si mucegaiul ce sapa din temelii si rastoarna imparatiile si domniile; voua, care ati furat cu zvantul din functiunile cele mari, iar acum, cand v-ati cumparat mosii si palate, stropiti cu noroi pe facatorii vostri de bine; voua si numai voua dedic aceasta slaba si neinsemnata scriere.?