Ce nu a scris tata in condica

Sa duci cu tine Caietul meu dupa ce mor! Dupa ce l-am petrecut pe tata spre mormantul din livada, am luat cu mine "Caietul". Urma sa constat ca si-a incadrat viata in tabelele unei Condici de serviciu din vremea in care fusese padurar. Dintr-o perioada istorica marcata de razboi, ocupatia maghiara, foamete, dictatura comunista, tata a scris an de an cum crestea padurea sub ochii lui, cum au inflorit pomii, cum au plecat oile in munti, cum a stricat inghetul timpuriu recoltele... Insa dincolo de faptele marunte consemnate se inchega, de la o insemnare la alta, povestea unei vieti plina de rascruci, devieri, despartiri si reveniri, pierderi si regasiri. Tata a vrut sa dezvalui eu ceea ce nu a putut scrie in Condica: povestile pe care ni le spunea in serile de iarna; amintirile din copilaria traita sub semnul plecarii Pe drum in jos pe cand ne imprieteneam cu animalele sau jinduiam dupa painea comunistilor. Sau spaimele din anii trecerii la democratie / capitalism cand oamenii si padurea paraseau satul. Drept marturie a unui mod de a trai care nu mai exista. Cartea Elvirei Istrate Groza se naste dintr-o sarcina morala, dintr-o asumare facuta in numele si in urma tatalui. Observatorul padurar dintr-un sat bistritean cedeaza fiicei lui, impreuna cu o condica de insemnari pastrata cu sfintenie pana la sfarsitul vietii, misiunea de a duce mai departe si a face cunoscuta "lumea lui". Din acele notatii fruste, fara ambitie sau stil literar, se dezvolta in cartea de fata, prin starnirea si recuperarea narativa a trecutului, o intreaga lume - copilaria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbarile aduse de Revolutie. Avem aici un tablou complex cu splendori blande, specifice vietii taranesti, cu umbre, taceri si neputinte ale unei comunitati rurale sortite destramarii. Este imaginea stingerii lumii taranesti, disparitiei modului de viata traditional, a unui fel omenesc de a fi si gandi. - Vianu Muresan