„Am experimentat varii moduri de a mă folosi de iluzii, evitând ca iluziile să se folosească de mine. A face teatru înseamnă a trăi o vrajă, a crea arhipelaguri de insule magice, tragice sau grotești, oglinzi ale lumii, așa cum o cunoaștem, sau ale unor lumi diferite de real, ca un delir fantastic. Dar după fiecare vrajă, după fiecare labirint în care nimic nu părea să fie cert, am rupt bagheta magică. Seară de seară, după ultima scenă, m-am întors la Istorie. Am lăsat spectacolul să crească precum un copac sacru și apoi eu însumi l-am doborât. Uneori, semințe neștiute cădeau din rămuriș și se afundau în profunzimile unui spectator unde germinau, lăsându-l mut și nemișcat.“ Eugenio Baba
Cărți,multe cărți.
