"In carticelele varstelor fragede, Constanta Buzea stie - dintr-o dubla intuitie, de poeta si de mama - ca universul exista in masura in care limba da nume la ceea ce simturile tale percep confuz. Ca natura este decupata dupa liniile trasate de limba materna (vezi studiile unor Edward Sapir si Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii intr-o lume deja organizata de limba comunitatii si deprinde, odata cu ea, si aceasta organizare. Cand gandirea in sensul de orientare in lume intalneste vorbirea, copilul descopera ca orice lucru are un nume, fie el si inventat ad-hoc. Numind, schitam un pas inspre realitate. A vorbi inseamna a trai, a fi viu, in miscare, in progres - adica, neterminat, dar cu toate valentele desavarsirii in actiune. (...) Carticica de trei ani stie deja ce inseamna sa ai un nume al tau si mai stie o multime de cuvinte noi pe care, deocamdata, le stalceste, le pelticeste, luand-o mereu de la inceput, in veritabile vocalize verbale, gata sa escaladeze prin poezioare juc
Cărți,multe cărți.
