"In carticelele varstelor fragede, Constanta Buzea stie - dintr-o dubla intuitie, de poeta si de mama - ca universul exista in masura in care limba da nume la ceea ce simturile tale percep confuz. Ca natura este decupata dupa liniile trasate de limba materna (vezi studiile unor Edward Sapir si Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii intr-o lume deja organizata de limba comunitatii si deprinde, odata cu ea, si aceasta organizare. Cand gandirea in sensul de orientare in lume intalneste vorbirea, copilul descopera ca orice lucru are un nume, fie el si inventat ad-hoc. Numind, schitam un pas inspre realitate. A vorbi inseamna a trai, a fi viu, in miscare, in progres - adica, neterminat, dar cu toate valentele desavarsirii in actiune. (...) Carticica de patru ani face un pas mai departe in stapanirea lumii din preajma. Ea isi ingaduie combinari nastrusnice, a invatat reguli de buna purtare si le transmite cu autoritate si cu hohot de ras faunei misunand in orice carte pentru prichindei.
Cărți,multe cărți.
