După ce, în urmă cu câteva decenii, Cioran mi-a citit cartea despre tragic, mi-a scris: On peut pas écrire impunèment sur le tragique. Ei bine, sunt tentat să spun acum la rândul meu, nu se poate scrie nepedepsit (ceea ce în româna veche înseamnă „nepaideuzat“, „fără să te educi făcând-o“, „rămânând acelaşi“) despre hermeneutica vieţii. Scriind despre hermeneutica lui Heidegger, deci despre circularitatea unei gândiri, Gabriel Cercel intră el însuşi în jocul pe care-l descrie. Altfel spus, îşi ia ca miză propria lui fiinţă. Analizând un gânditor care interpretează viaţa fără să o mutileze, autorul face ca Heidegger să rămână viu după analiza lui, iar analistul, după această întâlnire, se regăseşte, după cum singur mărturiseşte, transformat. Preţul plătit pentru acest dublu rezultat este enorm: parcurgerea şi ordonarea sub un gând unic a 21 de prelegeri heideggeriene însumând şapte mii de pagini şi poate a şi mai multor pagini din literatura comentatorilor. Câţi oameni pot ieşi mai frumoşi la capătul traversării acestui infern bibliografic? Şi câţi mai pot depune în braţele cititorului un Heidegger viu, mai bogat şi mai frumos decât îl aveau ei în minte? (Gabriel LIICEANU)
Cărți,multe cărți.
