Calea mistica a angoasei

Angoasa aceasta indoiala de sine fundamentala. Rugaciunea este ceea ce-i permite omului sa-I faca pe Hristos sa traiasca in el, intr-o necunoastere tainica. Un parinte spiritual contemporan, se temea sa spuna ca daca omul respira prin plamani oxigenul pentru o face sa-i bata inima, omul duhovnicesc se foloseste de suflet, organul respiratiei sale spirituale, ca de un plaman, pentru a respira Duhul Sfant Aici avem doua angoase: una este frica de o pierde ce stia si in acelasi timp ceea ce stie ca nu mai este el, cealalta este frica egala de a pasi dincolo de bariera necunoasteri de sine catre revelatia adevaratului sau ipostas, in care s-a recunoscut, intr-o necunoastere absoluta. Intr-adevar, Traditia nu face obiectul cunoasterii. Este un cuvant viu. Traditia povesteste ca sfanta Maria Egipteanca, analfabeta, dupa patruzeci de ani petrecuti in pustie, datorita vietii sale in Duhul Sfant, recita „pe de rostii Evanghelia si Psalmii, ceea ce l-a uimit si l-a minunat foarte mult pe parintele anahoret Zosima. Rugaciunea. Cel care este cu adevarat teolog se roaga, si cel care se roaga cu adevarat este teolog, exclama Avva Evagrie Ponticul, in tratatul sau despre rugaciune. Astfel, pentru mistic, contemplarea lui Dumnezeu este actul teologic prin excelenta. Si daca angoasa nu este un simptom al unei tulburari psihologice ci, odata decriptata, ne-ar oferi o cale in viata, dincolo de gandurile ucigase pe care le poarta in ea? Michel Laroche ne dezvaluie faptul ca angoasa, bine cunoscuta Sfintilor Parinti ai pustiei si marilor asceti din Orient, nu era defel inteleasa drept un semn de dezechilibru, care cerea sa fie vindecat. Dimpotriva, angoasa insemna pentru ei semnul ca un suflet a pornit in sfarsit pe „Calea plina de angoasa a Imparatiei”. Sufletul traverseaza aceasta cale a mortii fata de sine, care nu poate fi experimentata fara acceptarea angoasei legate de propria moarte, dar are in fata o viata noua si o identitate noua. Viata, moartea, invierea constituie triada acestei experiente spirituale, in care autorul ne initiaza, pas cu pas, folosind invatatura Sfintilor Parinti ai pustiei. „Sa nu mai cautam nici sa culpabilizam angoasa pe care o avem, nici s-o consideram drept boala, ci sa intelegem ca noua noastra identitate – precum o femeie care sta sa nasca, traind angoasa si durerile nasterii – spera ca o sa-i dam viata in cele din urma”. Michel Laroche este un specialist consacrat in Sfintii Parinti ai Bisericii Bizantine si in geopolitica crestinismului. Este autorul a peste zece lucrari care vorbesc despre lumea bizantina, atat pe planul teologic, cat si istoric. Lucrarile sale, Un singur trup (1995), Calea tacerii (2019) si Les Racines chrétiennes de l’Europe (2014), au devenit referinte in domeniul gandirii bizantine. Este colaborator permanent al revistei de geopolitica Diplomatie. Michel Laroche este mitropolit al Bisericii ortodoxe (Patriarhatul Kievului) si locuieste in regiunea pariziana.