Anxietatea: această îndoială de sine fundamentală. Rugăciunea este ceea ce îi permite omului să-l facă pe Hristos să trăiască în el, într-o necunoaștere tainică. Un părinte spiritual contemporan se temea să spună că dacă omul respiră prin plămâni oxigenul pentru a-i face să-i bată inima, omul duhovnicesc se folosește de suflet, organul respirației sale spirituale, ca de un plămân, pentru a respira Duhul Sfânt. Aici avem două anxietăți: una este frica de a o pierde pe cea ce știa și în același timp ceea ce știe că nu mai este el, cealaltă este frica egală de a trece dincolo de barierele necunoașterii de sine către revelația adevăratei sale ipostaze, în care s-a recunoscut, într-o necunoaștere absolută. Într-adevăr, Tradiția nu face obiectul cunoașterii. Este un cuvânt viu. Tradiția povestește că Sfânta Maria Egipteanca, analfabetă, după patruzeci de ani petrecuți în pustie, datorită vieții sale în Duhul Sfânt, recita „pe de rost” Evanghelia și Psalmii, ceea ce l-a uimit și l-a minunat foarte mult pe părintele anahoret Zosima. Rugăciunea. Cel care este cu adevărat teolog se roagă, și cel care se roagă cu adevărat este teolog, exclamă Avva Evagrie Ponticul, în tratatul său despre rugăciune. Astfel, pentru mistic, contemplarea lui Dumnezeu este actul teologic prin excelență. Și dacă anxietatea nu este un simptom al unei tulburări psihologice, ci, odată decriptată, ne-ar oferi o cale în viață, dincolo de gândurile ucigătoare pe care le poartă în ea? Michel Laroche ne dezvăluie faptul că anxietatea, bine cunoscută Sfinților Părinți ai pustiei și marilor asceti din Orient, nu era deloc înțeleasă drept un semn de dezechilibru, care cerea să fie vindecat. Dimpotrivă, anxietatea însemna pentru ei semnul că un suflet a pornit în sfârșit pe „Calea plină de anxietate a Împărăției”. Sufletul traversează această cale a morții față de sine, care nu poate fi experimentată fără acceptarea anxietății legate de propria moarte, dar are în față o viață nouă și o identitate nouă. Viața, moartea, învierea constituie triada acestei experiențe spirituale, în care autorul ne inițiază, pas cu pas, folosind învățătura Sfinților Părinți ai pustiei. „Să nu mai căutăm nici să învinovățim anxietatea pe care o avem, nici să o considerăm drept boală, ci să înțelegem că noua noastră identitate – precum o femeie care stă să nască, trăind anxietate și durerile nașterii – speră că o să-i dea viață în cele din urmă.”
Cărți,multe cărți.
