„La începuturile ei, Evanghelia era în principal o proclamație a unei victorii divine asupra morții, a păcatului și asupra puterilor spirituale aflate în ceruri, aici cu noi și sub pământ, și în rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Ea se anunța cu adevărat ca „vestea cea bună” a unei campanii divine de salvare, efectuată de un Dumnezeu iubitor care, trimițându-și Fiul în lume, și chiar și în împărăția morții, își eliberase făpturile din sclavia față de un stăpân fals și nemilos, și deschisese o cale spre Împărăția Cerurilor, în care toată creația va fi fost glorificată în prezența directă a lui Dumnezeu. Era un anunț care venea îmbrăcat în imagistica religioasă, profetică și eshatologică a timpului și a locului ei, având ca scut întreaga panoplie metaforică a religiei Antichității târzii, dar cu mult mai puține dintre acele detalii adăugate mai târziu. Era, înainte de toate, o proclamație plină de bucurie, și o chemare către un popor pierdut pentru ca acesta să-și găsească în sfârșit adevăratul lui cămin, în casa Tatălui. Inițial, nu a încercat să câștige inimile forțându-le să se întoarcă la vreo cruzime infantilă sau bestială, prezentă latent în naturile lor; ci a încercat să le trezească la o nouă formă de viață, una a cărei premisă era caritatea. Nu era o religie care să ofere o mângâiere pur psihologică pentru anxietăți personale în legătură cu mântuirea personală. Era o chemare la un mod de viață nou, comunitar, la mântuire prin intrarea într-o comunitate a iubirii. Speranța în rai și frica de iad erau mereu prezente, dar într-o formă sublimă incipientă, și deschisă elaborării în mai multe forme conceptuale. Nimic nu era încă fixat, cu excepția poate a certitudinii că Isus era acum Domn asupra tuturor lucrurilor, pe care în final avea să le ofere Tatălui, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.” (David Bentley Hart)
Cărți,multe cărți.
