Biblioteca Scripturii - Marcu

După incendierea Romei, împăratul Nero a liniştit opinia publică sacrificându-i pe creştini. Sfinţii Apostoli Petru şi Paul au murit în acea persecuţie. După bucuria şi speranţa de la început, urmează pentru tânăra comunitate creştină dezilu­zia şi amărăciunea. Era aşteptat triumful definitiv al lui Cristos, iar acum totul părea să dispară. Evanghelia scrisă de Sfântul Marcu este o carte care vrea să combată deziluzia creş­tinilor de atunci şi din toate timpurile, deziluzie născută din faptul că în lume pare să triumfe forţa brutală a răului. Scriind o Evanghelie, Marcu se preocupă nu atât să trans­mită o istorie a vieţii lui Isus, cât mai ales să predice Vestea cea Bună. Iată ce ne spune Sfîntul Marcu prin Evanghelia sa: Dacă vă uimesc descurajându-vă dificultăţile pe care le întâmpinaţi, înseamnă că nu aţi înţeles cu adevărat cine era Isus. Nu aţi înţeles natura puterii Sale; căci nu în străluci­rea măririi se arată divinitatea Sa, ci în umbra Pătimirii. Numai în ea putem recunoaşte puterea lui Dumnezeu ve­nit să redea viaţa şi armonia într-o lume sortită morţii. Să aveţi deci încredere şi să trăiţi în lume ca martori ai aces­tei certitudini. Evanghelistul nu încearcă să prezinte informaţiile pe care le avea astfel încât să apară clar o ordine cronologică aşa cum concepem noi astăzi naraţiunea de ordin istoric, nici nu analizează minunile pe care şi el şi alţii din timpul său le păstrau în memorie, ci reia cu simplitate cele transmise de Tradiţie pentru a pune întrebarea care îl interesa: ştiţi să recunoaşteţi adevărata persoană a lui Isus din toate câte se spun despre El? Aveţi adevărata credinţă care îl reînnoieşte pe om? Aşadar scopul Sfîntului Marcu era de ordin catehetic: îi ia pe cititorii săi în condiţia în care se aflau, dar îi obligă să se întrebe, să treacă de la o credinţă încă prea plină de factorul omenesc la adevărata credinţă. Căci Cristos răstoarnă toate închipuirile pe care oamenii şi le fac despre arătarea puterii lui Dumnezeu. La prima vedere omul parcă se scandalizează de chipul lui Dumnezeu revelat în Isus; însă acest chip ne învaţă că numai cine acceptă această schimbare radicală de vederi şi prin urmare renunţă până şi la cele mai spontane aspiraţii, numai acela descoperă viaţa. Pentru a spune acest lucru, Sfântul Marcu îşi desfăşoară na­raţiunea ca pe o istorie a unei neînţelegeri ce se va încheia cu drama Pătimirii. Dar tocmai Pătimirea va dezvălui adevărata lumină. Pe drept cuvânt putea centurionul păgân să exclame în faţa crucii: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeul” Pentru ce am putea defini Evanghelia Sfîntului Marcu drept istoria unei neînţelegeri care se încheie cu Pătimirea? Pentru că cei care se opuneau învăţăturii lui Isus, oameni ai puterii politice şi religioase, nu înţelegeau şi ca atare nu aveau cum să accepte noutatea, ei care încercau să pună Sfintele Scrip­turi în slujba intereselor lor. Nici mulţimile entuziaste care îl ascultau pe Isus nu puteau să înţeleagă în toată profunzimea ceea ce era nou şi, adevărat, greu de pătruns. Nici Apostolii, şi ei călăuziţi de intenţii omeneşti şi contra­re căii pe care Isus voia să-i conducă, nu aveau să înţeleagă îndată noutatea. Va fi necesară dispariţia învăţătorului pentru ca Apostolii să renunţe la modul lor de a gândi şi de a aştepta omeneşte şi să meargă în toată lumea spre a vesti cu ardoare, pretutindeni, arătarea iubirii perfecte în persoana lui Isus. Evanghelia Sfântului Marcu te provoacă şi totodată te asigu­ră; te obligă să te întrebi şi să vezi cum sunt aşteptările tale în lumea de azi şi de mâine şi cât de mult crezi că în Isus se află izvorul înnoirii acestei lumi. Iar dacă tradiţia creştină îl repre­zintă pe Sfântul Marcu sub simbolul leului, să nu uităm ce ne învaţă: scrierea acestui evanghelist este cu adevărat descoperi­rea puterii lui Dumnezeu, a acelei puteri care sapă spulberând iluziile oamenilor pentru a-i face să vadă Puterea Iubirii în Pă­timirea Fiului Isus Cristos. Faptul că avem acum acest nou volum din colecţia Biblio­teca Scripturii se datorează în primul rind Părinţilor Iezuiţi ai Comunităţii San Fedele din Milano şi îndeosebi Părintelui PietroVanetti, care s-a îngrijit cu atâta pricepere şi devotament de ilustrare şi tipărire. Le mulţumim din inimă. Bucureşti, 25 aprilie 1996 IOAN ROBU Arhiepiscop