Ardealul

Silvestru Moldovan face parte din acele generaţii de români ardeleni care știau totul: vorbeau, citeau și scriau în română, maghiară și germană, ceea ce le-a creat libertatea de a se mișca în orice regiune a Principatului, de a sta de vorbă cu oricine în limba aceluia și de a cunoaște cel puţin trei culturi. Asemenea intelectuali au răsărit din pământul fertil al Ardealului, ţinut iubit de toţi locuitorii lui.Descriind două dintre ţinuturile ardelene cele mai încărcate de istorie – Oltul și Mureșul –, de ale căror frumuseţi a știut să se bucure el însuși la faţa locului, Silvestru Moldovan se dovedește lipsit de orice prejudecată: pe lângă ţinuturile românești, el descrie şi zone locuite de maghiari ori de saşi (Oituz, Trei Scaune, Covasna, Sibiu, Braşov, Mediaş etc.), dovedind nu numai decenţă, ci şi superioritate morală. Impresionează plăcut siguranţa valorii proprii şi a neamului său, ca şi respectul faţă de toţi locuitorii Ardealului. El a citit şi acele scrieri defăimătoare la adresa românilor, care ne prezintă cu ajutorul unor cuvinte ca: sălbatici, vicleni, beţivi, leneşi – până şi păstoritul, ca ocupaţie, e considerat o formă de lenevie –, ca să nu mai vorbim despre portul românesc, pe care îl consideră urât, iar jocul, lărmuitor (Michael Lebrecht, Versuch einer Erdbeschreibung des Grossfürstentums Siebenbürgen. Hermannstadt 1789, ediţia a doua 1804). Moldovan îşi exprimă dezacordul faţă de autorul acestor invective, dar nu prin simpla negare sau printr-o polemică înfierbântată, ci printr-un răspuns stăpânit şi prin combaterea lor indirectă, mult mai eficientă, adică prin relevarea frumuseţii oamenilor, a hărniciei lor, a valorii artistice ale portului şi jocului popular din locurile pe care le colindă. Calea aleasă de el ca răspuns la cele scrise de Lebrecht e fără îndoială cea mai eficientă, remarcând calităţile, nu defectele saşilor şi maghiarilor. El are chiar tăria să aprecieze unul dintre capitolele lucrării lui Lebrecht, iar cuvintele acestuia despre români sunt ca inexistente.