Să deschizi o carte de povestiri e ca și cum ai păși într-o bibliotecă. Cititorii versați vor recunoaște aici, cu bucurie complice, trimiteri subtile la maeștri ai genului, de la Poe la Cortázar, și vor aprecia meritele de heterotopie postmodernă ale volumu¬lui, remarcând recurența unor spații alienante, de încapsulare a anormalului: pivnița, podul, casa, azilul de nebuni. Însă acest fantastic macabru, populat de copii precoce cu sensibilități maladive, perverși, bătrâni senili și debili mintal, e îmbogățit cu tușe satirice de cotidian autohton – primarul demagog și pus pe îmbogățire, miliardarul de carton, poli¬țistul agresiv și semi-analfabet. Tocmai această versatilitate a discursului narativ, care alternează între fantastic, notații rea¬liste, observații psihologice și replici pline de umor, face ca volumul să se preteze unor grile de lectură variate. Elementul comun e misterul, căci cartea întreagă e un inge¬nios eșafodaj de cărți de joc, în care cititorii, la fiecare reluare a poveștii, sunt invitați să joace un rol interactiv, punând cap la cap indicii abil răspândite prin text, cât să întregească o semnificație. Fiecare povestire – un puzzle. Fiecare intrigă – un mister. Fiecare cititor – un detectiv. Fiecare lectură – o bucurie.
Cărți,multe cărți.
