Amintiri despre Eminescu

Despre Eminescu s-a scris atât de mult ca nici despre unul din bărbații însemnați ai neamului românesc. Au scris cei ce l-au cunoscut în persoană, şi alții care nu l-au cunoscut decât după scrierile sale şi din toate publicațiile acestea s-au format apoi concluzii asupra întregii individualități a lui Eminescu. Nu se putea ca unele din aceste concluzii să nu contrazică altora, pentru că quot capita, tot sensus şi în adevăr vedem cât de mult se adeverește acest proverb în criticile asupra personalității lui Eminescu. Este sigur că dacă cei ce l-au cunoscut în persoană ar fi adunat toate faptele din viața lui Eminescu cunoscute lor, şi le-ar fi publicat fără nici un comentariu, ar fi fost mult mai uşor pentru admiratorii şi criticii lui Eminescu ca, pe baza acestor fapte, să-și formeze o opinie clară şi justă asupra lui. Ei ar fi fost în stare să urmeze ca şi la hotărârile judecătoreşti, adică să cumpănească întâi faptele şi apoi să tragă din ele concluziile şi să pronunțe judecata. Dar nu toate faptele şi episoadele din viaţa lui Eminescu sunt până acum cunoscute şi multe nici nu vor ajunge la cunoștința noastră. Eu dau acuma publicului amănunte de pe tim­pul când a petrecut Eminescu la școlile din Cernăuți şi la Universitatea din Viena, precum şi câteva episoade din viaţa sa, dar ne lipsesc date precise asupra studiilor sale în Transilvania şi asu­pra pribegiilor cu trupele de teatru în România, Banat și Transilvania. Privitor la studii uşor s-ar putea afla date precise dacă s-ar cerceta registrele liceului din Blaj şi poate şi din alte oraşe ardelene, de la anul 1866 până la 1869, dar amănunte pozitive asupra pribegiilor sale cu diferitele trupe de teatru, nu cred că ni le va mai putea da cineva în ziua de astăzi, şi cât de bine ar fi dacă le-am cunoaşte şi pe acestea. Amintirile de faţă nu le-aș fi scris şi publicat dacă nu aș fi fost îndemnat spre aceasta de nenu­mărate ori şi din foarte multe părţi. Mi s-a zis, că eu care am fost prieten şi coleg cu Eminescu în liceul din Cernăuți, care am petrecut cu dânsul cât timp a stat în Bucovina şi apoi cât timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator să dau publicului românesc amintirile mele despre acest pri­eten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscuții, prietenii şi admiratorii lui Eminescu. Şi astfel m-am hotărît să urmez dorinței exprimate din atâtea părţi. Dar, habent sua fata libelli căci nu mi-a fost cu putință să realizez această hotărâre până acuma şi aceasta nu din cauză că adunarea la un loc a acestor amintiri mi-ar fi făcut greutăți, căci între hârtiile mele aveam mulțime de însemnări din viața mea şi a colegilor mei, între care şi despre Eminescu, pe când era la Viena şi după acest timp, iar pentru timpul cât am petrecut cu dânsul tinerețile în Cernăuți, întâmplările de pe atunci sunt atât de viu întipărite în memoria mea ca şi când s-ar fi petrecut astăzi. Știe doar oricine cât de uşor reproducem icoanele şi întâmplările ce ni s-au întipărit în anii tinereților noastre. Cu scrierea acestor amintiri am întârziat numai din cauza că datoriile ce mi le impunea serviciul meu de magistrat, îmi absorbeau tot timpul, încât abia acuma, după ce m-am retras din serviciul public, am aflat timp şi liniștea dorită să scriu aceste amintiri şi să le aduc la cunoștința acelora care se interesează mai de aproape de Eminescu. Împlinindu-mi această datorie aș avea cea mai mare mulţumire sufletească, dacă prin aceste amintiri aș fi putut contribui măcar cât de puţin la mai deplina cunoştinţă a individualității marelui nostru poet. Teodor V. Ștefanelli