Album pentru pian

Sergei Prokofiev a fost unul dintre putinii compozitori ai secolului 20 care a adus un aport considerabil literaturii pianistice. De asemenea, pe langa numeroase compozitii, el a transcris pentru pian solo multe dintre compozitiile sale simfonice. Acest album contine selectiuni din ambele categorii, lucrari compuse special pentru pian solo si lucrari transpuse de autor. Prokofiev Serghei, compozitor rus. Invatand de la mama lui, care era pianista, primele notiuni muzicale, Prokofiev a aratat aptitudini uimitor de timpurii pentru compozitie: la cinci ani, scria primele masuri dintr-un Galop indian pentru pian, la noua-zece ani, mici scene lirice, Uriasul si Pe insulele pustii. Un student al Conservatorului din Moscova, Iuri Pomerantev, apoi tanarul compozitor Glier, i-au predat bazele armoniei, incercarile lui componistice sunt incurajate de Serghei Taneiev. In 1904, intra la Conservatorul din Sankt-Petersburg; aici este elevul lui Liadov, la armonie, al lui Winckler, apoi al Esipovei, la pian, al lui Vitol la compozitie, al lui Rimski-Korsakov la orchestratie si al lui Srepin la dirijat de orchestra. Se impune repede ca pianist, impresionand sau socand publicul prin forta si tehnica lui. Avea de-abia 20 de ani atunci cand editorul Jurgenson i-a publicat cele dintai lucrari: prima sonata pentru pian, care poarta inca influenta lui Schumann, Reger si Rachmaninov, Patru studii si Opt piese pentru pian. In 1914 se prezinta cu succes la Concursul de pian "Rubinstein", iar la proba cu orchestra canta propriul sau Concert nr.1 pentru pian. In aceasta lucrare (1911-1912), ca si in Sonata nr 2 pentru pian, stilul lui se contureaza mai clar: atractie pentru carura ritmica si vigoarea atacurilor, pentru armoniile aspre si imprevizibile si contrastul intre aceasta forta manifesta si un lirism elegiac, uneori dureros, care isi are provenienta in vana melodica populara. In aceeasi perioada cu Manifestul futunstilor, publicat in 1912 de un grup de poeti rusi (printre care Maiakovski) si intitulat O palma data gustului publicului, Prokoflev scrie Concertul nr.2 pentru pian, a carui prima auditie, in 1913, provoaca un scandal memorabil. Concertul atinge limitele posibilitatilor fizice ale solistului. Totusi, araturi de aceasta maniera, in cele Zece piese pentru pian op.12 intalnim un Prokofiev mult mai rafinat si mai intimist, cele doua trasaturi reprezentand componente egale ca proportie in personalitatea compozitorului.