Lingvistica contemporana cerceteaza relatia dintre limba si gandire din perspectiva unitatii dintre ele. Considerandu-le "planuri infuzate unul in celalalt", limba se sprijina pe gandire si, totodata, gandirea nu se poate forma in afara limbii.
Functia limbii este de a servi drept instrument al formarii ideii, a participarii ei nemijlocite la formarea ideii, de a inregistra schimbarile in gandire prin modificari in inventarul lexical, dar si de a exprima "intr-un mod specific, propriu, sistemul continut (gandirea si experienta umana) [...]." Dar unitatea dintre limba si gandire nu presupune identitatea lor.
Prin gandire se intelege "capacitatea de a oglindi sau chiar procesul oglindirii realitatii sub forma de notiuni, judecati, rationamente" si "are un mecanism mai perfectionat decat posibilitatile de exprimare [...]." [...] Se admite de obicei ca evolutia limbii are loc in paralel cu evolutia gandirii. Asa cum gasim in Scurta istorie a lingvisticii, inca din cele mai vechi timpuri s-au facut observatii asupra limbii, incepand in India cu Vedanga, primele documente de limba care, plecand de la comentarea textelor vedice si a caror scop era pastrarea in forma ei traditionala, au fost numite "gramatici filologice".
Cărți,multe cărți.
