Memoria genocidului asupra populațiilor roma și sinti este o zonă încă tabu sau prea puțin explorată. Acest volum este unul dintre pilaștrii de susținere a memoriei scrise a acelor teribile vremuri, răni pururi sîngerînde și culmi ale discriminării, rasismului și distrugerii unei populații în Europa contemporană.„Acuarelele demonstrează cum se salvau de ținuții de la moarte. Dina Babbit nu le picta ca să supraviețuiască, ci ca să trăiască. Și nu o făcea dintr-un calcul rece: «Dacă pictez, n-o să mă omoare». Oricum o puteau ucide. Îi portretiza pe țigani pentru că asta i se cerea să facă. Cum ar fi putut fi altfel?! Cînd Mengele îi spunea: «Pictează-mi asta», putea ea să-i răspundă: «Ba nu pictez. Ești SS-man».La Oświęcim asemenea lucruri nu se întîmplau. Dacă în lagăr ar fi fost închiși eroi, astăzi nu s-ar mai fi vorbit despre Auschwitz. Nimeni nu ar mai fi pus nici măcar o floare aici, pentru că toți i-ar fi împușcat pe nemți. Să faci ce ți sa ordonat, fără să comentezi și fără să-i faci rău unui coleg de lagăr – iată care era codul de onoare al deținuților.” (fragment)
Cărți,multe cărți.
