Romanul Luminitei Aldea ne vorbeste despre un acasa pe care doar un suflet brazdat de trairi intense si plin de sensibilitate poate sa il perceapa. Acasa nu este numai locul fizic, incarcat de melancolia amintirilor copilariei, ci spatiul in care omul este iubit, in care Isi incropeste un rost si in care universul sau launtric, setea neostoita dupa libertate, acceptare si iubire se pot implini si intregi. Acasa, pentru autoare, ca si pentru cititorul ce cu greu va lasa cartea din mana, devine spatiul securizat in care fiecare poate vorbi cu sine, in care poate numi realitatile asa cum sunt cu adevarat, fara masca, chiar si in cele mai dramatice situatii, cand universul exterior este marcat de micimile sufletesti ale celor care, abrutizati de minciuna, ura si rautate - expresii ale propriilor traume au uitat sa fie oameni. Este o lectura deosebit de incitanta si provocatoare, pentru ca personajele, atat de atent construite, pot, in orice clipa, sa fie oameni de langa noi, sau cititorii sa se regaseasca, muti de uimire, in tabloul atat de intens zugravit, al experientelor descrise. Stapanind, cu multa finete, psihologia umana, autoarea reuseste, prin personajele sale, aflate in cautarea unei iubiri neimpartasite, sa reverse torente de emotii in sufletele cititorilor. Oricat de dure ar fi experientele prin care trec acestea, iar doamna Luminita Aldea nu face economie de cuvinte atunci cand le radiografiaza, totusi strabate, ca un firicel incapatanat de lumina, speranta, gandul ca raul, oricat de hidos s-ar arata la un moment dat, are finalitate, iar iubirea este cea care vindeca orice neputinta. Iubirea, sensibilitatea si respectul fata de fragilitatea celui de langa noi invie orice suflet zdrobit. O singura farama de iubire poate schimba totul. Acasa se identifica cu spatiul iubirii si al acceptarii. - Ignatie, Episcopul Husilor
Cărți,multe cărți.
