Erata numarul 2

Atent la detalii revelatorii, aparent insignifiante, in cautare de noi si noi peisaje esentializate, Ovidiu-Gheorghe Ruta se priveste pe sine cu ingaduinta, autoironic, prefacandu-se a tine un soi de contabilitate existentiala, caci nu atat obiectele in sine, cat umbrele lor par sa-l fascineze. Sa stii sa zbori, dar sa nu zbori - iata o zicere care rezuma, in laconismul ei, un intreg program etic. Rostirea sa este voit saraca, adeseori paradoxala, ludica, pastisand formule de basm, de pilda, pentru a depana povestea unei vieti sau o poveste de dragoste, amandoua epuizate intr-un manunchi de versuri simple, fara pic de emfaza. Alteori, el este furat de placerea rostirii fruste, cu iz regional, memorabil, in acest sens, fiind poemul Saptamana, o veritabila parabola, in care existenta cotidiana, cu ritmul rutinier al muncilor si zilelor sale e ridicata, pe nesimtite, in orizont metafizic. Uite asa, discret, dar decis, Ovidiu-Gheorghe Ruta isi face aparitia in templul literaturii romane. - Mircea Petean