Marian Ilea a rămas fidel proiectului său fiecare carte a sa este despre oamenii şi istoria acestor două spaţii româneşti marginale şi totuşi reprezentative cu o identitate lingvistică şi etnică de o extraordinară pregnanţă. Desiştea şi Medio Monte sunt un fel de Macondo sau o faulkneriană Yoknapatawpha maramureşeană. Ilea a ştiut de la bun început să dozeze abil realismul şi un soi de realism magic să împletească poveştile să lase personajele să-şi vorbească limba să-şi asculte personajele cu înţelegere şi cu o tandră ironie să (re)creeze atmosfera dulce-amăruie a târgului de provincie de odinioară. Cred că în literatura noastră el a ştiut să găsească acel spaţiu specific acel pitoresc uman social şi lingvistic care ne pot propulsa în literatura europeană fără să ne pierdem identitatea. Raluca Dună
Cărți,multe cărți.
