Vi se pare cumva nedreapta disparitia dumneavoastra?

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Visniec s-a nascut pe 29 ianuarie 1956 la Radauti, in nordul Romaniei. A debutat cu poezie in revista Luceafarul in 1972. Mai tirziu, stabilit la Bucuresti unde a facut studii de filozofie, s-a numarat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat in volum in 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulata La noapte va ninge. Matei Visniec este autorul a cinci volume de poezie, sase romane si peste 50 de piese de teatru. Din 1987 traieste in Franta unde lucreaza ca jurnalist la Radio France Internationale. Dupa caderea comunismului in 1989, activitatea lui Matei Visniec s-a derulat intre Franta si Romania, intre doua culturi si doua limbi, intre Vest si Est. Piesele sale sunt traduse in peste 30 de limbi si s-au aflat pe afis in numeroase tari. In anii ?80, la Bucuresti, intr-un moment de mare efervescenta poetica, Matei Visniec si-a forjat un stil al sau, recognoscibil imediat. Deseori poemele sale sunt niste mici fabule filozofice, dar si niste situatii dramatice insolite, ca si cum ar planta decorul unor intimplari stranii pe care le schiteaza cu o mare economie de mijloace. Nu intimplator drumul de la poezie la teatru a fost firesc pentru Matei Visniec, intrucit aproape toate poemele sale contin in embrion un conflict si o interogatie, o provocare si o dilema. Numeroase personaje mirate sau amuzate, fragile sau ironice se plimba prin poemele lui Matei Visniec si uneori trec dintr-un poem in altul, ca si cum autorul ar construi un unic univers, o galaxie de angoase existentiale, dar si de situatii ludice. In sala de asteptare un singur om si un singur scaun ma asez disciplinat nu ma uit la ceas stiu ca nu voi fi singur multa vreme in sala de asteptare doi oameni si doua scaune ne asezam si asteptam suntem disciplinati, nu ne uitam unul la altul nu vorbim intre noi stim ca nu vom ramine singuri multa vreme in sala de asteptare o lume de oameni si scaune ne asezam toti in tacere stim ca numai asa vom putea naviga fara sa ne pierdem mintile pina miine