"Aveam o datorie morală față de fosta mea prietenă din copilărie, «Vanda». Inițial, trebuia să fie o carte, dar a ajuns o povestire mai lungă. Mi-am dat seama că am atâtea foi scrise de mână (aproape ilizibil), adnotări ale Vandei care nu se legau, foi scrise la mașină, pătate, din vechi «oracole» școlărești… M-a cuprins teama justificată de vârstă, de pandemie, că nu vor vedea niciodată tiparul. Vanda: „Am așternut pe hârtie, în ultimii ani, amintirile din copilăria mea, cea fără de griji. Ele se termină în anul morții tatălui meu adoptiv. Cam răzlețe, scrise de mână, de mașină, poate îți vor fi de folos. Dacă o să scrii despre mine, te rog, schimbă-mi numele și fosta adresă a părinților. Nu vreau să fiu recunoscută”. De la această scurtă vizită, n-am mai avut vești de la V."
Cărți,multe cărți.
