Statia Tokyo

Proaspăt sexagenar, am purces pe magistrala vieţii spre Staţia Tokyo. Metroul Bucureşti–Otopeni stagna în faza de proiect, iar „Staţia Tokyo” pe traseul său nici nu se inventase. România beneficia de un credit preferenţial din partea statului niponde vreo 340 de milioane de euro pentru metroul spre Otopeni, aşa că prioritatea economică a ambasadorului în Japonia rămânea Magistrala 6. De-ar fi să-mi pun cenuşă-n cap, judecat după acest obiectiv, mandatul meu a rămas deschis. Dar să nu ne pripim cu concluziile, până la ultima pagină a mărturisirilor!Radu ȘerbanStaţia Tokyo, captivantul jurnal al lui Radu şerban, fostul ambasador al României în Japonia între 14 martie 2012 şi 14 august 2016, constituie punctul de plecare al unei reflecţii asupra noţiunii de cultură şi civilizaţie în termenii maximei alterităţi. În afară de a pune în valoare propria sa experienţă diplomatică dublată de o cultură prodigioasă, autorul explorează ceea ce Roland Barthes numea Imperiul semnelor, „o revoluţie în proprietatea sistemelor simbolice”, o suită de coduri într-o lume care înscrie conduita ca înaltă performanţă individuală. Fără a fi lipsit de o aeraţie emotivă, decupând în exotism relevanţa, jurnalul nipon al lui Radu şerban reprezintă totuşi analiza unui spirit lucid şi polemic confruntat cu visul unui paradox. Japonia apare aici ca simbioză unică între tradiţia tipărită în ritualitatea celui mai modest act al gesticulaţiei cotidiene şi universul hi-tech al uneia dintre cele mai avansate societăţi la confiniile cu utopia. Inevitabilă şi tentantă, marcată de punctuaţia unui spirit critic, comparaţia între Orient şi Occident, între Japonia şi România oferă chiar şi prin ricoşeu cititorului român un profil identitar reflectat, coordonatele unor dialoguri posibile şi o anecdotică de pitoresc balcanico-oriental.Angelo Mitchievici