Aceasta carte este o forma a tezei de doctorat sustinute la UNArte in 2017. Lucrarea se doreste a fi atit un studiu institutional, cit si un studiu al transformarilor canonului artistic in primele decenii de comunism. Perioada analizata se intinde aproximativ intre prima Conferinta Nationala a Uniunii Artistilor Plastici (1950) si a patra Conferinta (1973), cu mici extinderi inainte si dupa aceste doua momente. in vederea unor abordari nuantate a fenomenelor artistice, au fost cercetate anumite fonduri arhivistice, publicatiile vremii, literatura testimoniala, cataloagele de expozitie si au fost realizate interviuri. Modelele teoretice utilizate circumscriu, in cea mai mare parte, conceptele de putere si identitate. Analizarea informatiei cu acest instrumentar metodologic a condus la concluzia ca puterea comunista s-a consolidat abia in momentul in care a produs efecte pozitive, a provocat dorinte si a modelat comportamente. Statul comunist nu a rezistat doar prin teroare, ci si prin alianta cu o clasa sociala privilegiata, cea a creatorilor de arta deveniti functionari de stat. Pe de alta parte, acestia au stiut sa foloseasca momentele de relaxare ideologica pentru a dobindi o oarecare autonomie de gindire si de actiune in raport cu puterea politica totalitara, pentru a transgresa codurile si a transforma normele, folosind in mod creativ cadrul de actiune pe care l-au avut la dispozitie. Magda Predescu
Cărți,multe cărți.
