Nimeni n-a spus niciodata: „Hai să lungim bătrânețea!" Totuși, ne spune Laura Carstensen, exact asta facem! Secolul XXI ne-a adus în dar treizeci de ani de viață în plus, în medie! Ce-o să facem cu ei? Cum ne vom descurca la o vârstă cu trei cifre? În cartea de față autoarea ne ghidează printre noile posibilități oferite de o viață mai lungă. Batrânii sunt triști? Îmbătrânesc singuri și nefericiți? Doar cei genetic norocoși se bucură de o viață lungă și împlinită? Laura Carstensen demolează miturile și stereotipurile legate de îmbătrânire care ne împiedică să ne pregătim pentru viitor, atât ca indivizi, cât și ca societate, focalizându-se apoi pe alte componente importante ale vieții lungi care ține de sănătate, resurse financiale, relații sociale. Cartea se adresează tuturor celor care sunt interesați de acest viitor lung și împlinit care se așterne în fața noastră. Laura L. Carstensen este profesor de psihologie la Universitatea Stanford și a fondat Stanford Center on Longevity. A scris numeroase articole și cărți pe tema longevității, iar activitatea sa de cercetare în acest domeniu este deosebit de apreciată de comunitatea științifică. Mass-media ne ilustrează anxietatea colectivă cu privire la îmbătrânire. Îmi place să numesc asta „mitul tristeții". Avem impresia că vârsta ne fură aspectul fizic, sănătatea, munca, prietenii, banii, iubirea. Vedem oameni în vârstă reprezentați ca iritabili, fragili sau demenți. Auzim povești de groază despre bătrâni ca niște zombi îngrămădiți în azile insalubre. Atunci când se întâmplă să auzim despre o îmbătrânire de succes, aproape întotdeauna este îmbrăcată într-o poveste strălucitoare despre cum să rămâi tânăr, cum să eviți bătrânețea. Este aproape un tabu să spui că persoanele în vârstă o duc bine – de parcă nu îți pasă de ei destul încât să recunoști că viețile lor sunt de fapt groaznice. Dar, în realitate, cercetările au arătat în repetate rânduri că majoritatea persoanelor în vârstă sunt mai fericite decât persoanele de douăzeci și ceva de ani despre care se presupune că sunt în floarea vârstei - Laura L. Carstensen Oamenii se implică într-un proces de „plivire" pe măsură ce îmbătrânesc, îndepărtând oamenii mai puțin satisfăcători din cercul lor social și păstrându-i pe cei cu care se simt bine. Majoritatea tinerilor și oamenilor de vârsta a doua au multe cunoștințe și contacte sociale regulate pe care nu le-au ales: colegi de birou, mamele celorlalți copii de la școală, prieteni ai prietenilor altor prieteni. Acești oameni nu ajung parte din viața ta pentru că-ți plac în mod deosebit, doar că viețile voastre se suprapun. Mergeți la aceleași întâlniri, locuiți pe aceeași stradă, copiii voștri cântă la trompetă în aceeași trupă. Dar, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii își distilează rețelele sociale, iar relațiile periferice sunt îndepărtate voluntar până când rețeaua rămâne formată doar din cele mai importante conexiuni. - Laura L. Carstensen
Cărți,multe cărți.
