Dramaturgul Mihai Sebastian incepe sa fie cunoscut dupa ce criticul literar si prozatorul isi facusera deja un nume in literatura romana. Scrisese, desigur, despre teatru si are cateva idei despre acest gen pe care incearca sa-l modernizeze in epoca, prin infuzia de idei, Camil Petrescu. In 1939, Sebastian publica la Fundatia pentru Literatura si Arta „Jocul de-a vacanta“, in 1944, in plina clandestinitate, se joaca „Steaua fara nume“ (de un autor necunoscut, Victor Mincu), iar in 1946, dupa moartea scriitorului, apare un volum de „Teatru“ in sumarul caruia se afla cele doua piese citate mai inainte. „Ultima ora“, scrisa inainte de incheierea armistitiului, a fost jucata la 25 ianuarie 1945 si publicata in 1956. Reactiile criticii au fost, in genere, pozitive. N. Carandino asista la spectacolul „Stelei fara nume“ si, fara a cunoaste numele real al autorului sau prefacandu-se ca nu-l stie, scrie entuziasmat: „Un autor nou? Poate. O piesa mare? Desigur“ („B
Cărți,multe cărți.
