Ulise

„Cele mai frumoase cuvinte despre marele roman joycean le-a spus, probabil, celălalt protagonist de superclasă al prozei anglo-saxone din secolul XX, William Faulkner: «De  Ulise trebuie să te apropii aşa cum se apropie predicatorul baptist analfabet de Vechiul Testament: cu credinţă». Şi, desigur, cu o răbdare şi o atenţie avertizate că vor fi subminate de fiecare cuvânt şi de fiecare frază. Pentru că puţine cărţi sunt mai fascinante şi mai geloase pe propria lor existenţă, pe cât de improbabilă, pe atât de strălucitoare, decât  Ulise. James Joyce a propus un portret al omului şi al istoriei  sub specie aeternitatis, de la întruchipările nobile, înălţătoare, până la cele abjecte şi repugnante. Deasupra lor, dominând o galerie de umbre pline de energie, sublime şi groteşti totodată, omul absolut, chintesenţă a banalităţii şi fatalului plictis existenţial.  Ulise cartografiază, aproape maniacal, o lume (cea a oraşului Dublin şi a Irlandei) şi plonjează în adâncimile insondabile ale conştiinţei personajelor în care palpită, liric şi melancolic, extravagant şi fremătător, eternul  omenesc,  prea omenesc: Leopold Bloom, Molly Bloom şi Stephen Dedalus. Lectura acestei cărţi de inspiraţie odiseică este o frisonantă escapadă livrescă la capătul căreia devenim nu doar contemporanii unui Homer postmodern, ci înainte-mergătorii unui alt fel – ingenios, capricios şi dezinvolt-implicat – de a privi lumea, literatura şi pe noi înşine. Joyce surprinde momentul prăbuşirii miturilor culturale, al căror punct culminant a fost  supraomul nietzschean, readucându-ne cu picioarele pe solul tern – dar atât de fascinant – al conştiinţei fiecăruia dintre noi. Cine face efortul de a citi  Ulise dobândeşte dreptul la o viaţă suplimentară, de desfătări literare paradiziace la capătul unei colosale aventuri iniţiatice. Traducerea lui Rareş Moldovan este un minunat ghid pentru a descoperi cele de mai sus.” – Mircea Mihăieş