Romanul lui Ma Jian, Tăiţei chinezeşti (apărut în 1990 şi tradus apoi în numeroase ţări), descrie o lume bolnavă, absurdă, în care se nasc cele mai cinice poveşti şi meserii: donatorul profesionist de sânge, scriitorul sărac care trebuie să găsească un nou erou al revoluţiei, asemeni lui Li Feng, şi să scrie despre el dacă vrea să intre în Marele dicţionar de scriitori chinezi, femeia îndrăgostită de un pictor, care se sinucide live, lăsându-se devorată de un tigru în văzul tuturor, proprietarul crematoriului, care alege câte o piesă muzicală în funcţie de meseria fiecărui decedat. China comunistă e o bucătărie în care se amestecă ingredientele unor istorii crude, anecdotice, suprarealiste. Lucrurile se precipită, destinele se decupează şi prind apoi viaţă ca să ne povestească despre o lume îndepărtată, monstruoasă, dar dureros de actuală şi de empatică. În fiecare pagină a cărţii cineva încearcă disperat să scape, să fie liber să iubească, să aleagă.
Cărți,multe cărți.
