Cand iubesti un om, dupa moarte el se transforma intr-un nesfarsit dor. Asa il simt acum pe fratele Ghita Precupescu. Alaturi de tatal meu, alaturi de Parintele Ion Bria sau de Parintele Mircea Pacurariu. Oamneni care s-au cunoscut intre ei, s-au iubit si s-au apreciat nespus. Provocarea lui Romeo Petrasciuc vine tocmai in intampinarea dorului prin care-l pomenim in lungile, prea lungile inca, noastre drumuri impreuna. Pentru mine apropierea de Oastea Domnului a venit prin intimele adunari de la Sibiu, din casa de pe colt, strada Andrei Saguna cu Dealului, unde se reanima in 1991 mica familie locala a Oastei. Intr-un colt de colivie, privighetorile Oastei cautau sa aduca un cantec de slava, smerit si cuminte. Privegheau. Acolo am deprins cantarea si rabdarea in ascultare a cuvantului celuilalt. Acolo, intr-o duminica dupa-amiaza, s-a aratat cel ce avea sa-mi fie Bunic la Oaste, Profesorul Gheorghe Precupescu. Gheorghe Precupescu, fratele-Profesor, care a biruit balaurul comunismului cu
Cărți,multe cărți.
