Drama copilului interior

Drama copilului interior. Prizonieri ai copilariei in cautarea adevaratului sine O carte cu profunde implicatii, care ne asaza in fata o oglinda teribil de clara, pentru a vedea cu ochii sufletului cine suntem ca adulti si cine am fost in copilarie. Alice Miller ne vorbeste despre drama copilului din fiecare dintre noi, pe care ea il numeste copilul dotat. El este copilul sensibil caruia natura i-a oferit abilitatea de a se uita pe sine, nevoile sale neindeplinite si sentimentele negative intense, pentru a supravietui. Acesta este un proces psihologic care ne rupe de noi insine pentru a ne salva de la disparitia psihologica, si chiar fizica, in situatii de criza. Daca rareori suntem expusi unui pericol fizic real, psihologic lucrurile stau insa altfel, ne spune Alice Miller. Cand parintii il supun stresului psihologic intens si neglijentei emotionale, cand nu respecta nevoile copilului si adevaratul sau sine, organismul acestuia se mobilizeaza pentru a face fata. Insa nu poti lupta mereu cu cei de care depinde viata ta si bunastarea ta psihologica. Astfel incat copilul, dotat de natura cu aceasta sensibilitate, devine extraordinar de atent cu nevoile adultilor, ale parintilor, ale caror iubire, grija si atentie nu vrea sa le piarda. Se rupe de adevaratul sau sine si isi construieste un sine fals. Multi vor deveni adulti de succes, insa nefericiti si fara sens, depresivi sau grandomani narcisici, izolati complet de adevarata lor dimensiune umana. Drama copilului sensibil este o tragedie a generatiilor: cei care nu au astazi suficiente resurse pentru copiii lor sunt cei care de mici au avut grija de nevoile propriilor parinti. Copiii au o nevoie naturala si sanatoasa de atentie. Este dorinta oricarui copil de a fi vazut, de a se simti iubit, acceptat si inteles. Nu suntem aici pentru a forma dupa „chipul si asemanarea noastra”, ci sa lasam sa se formeze ceea ce natura a pus cu generozitate in copiii nostri. Din pacate, reusim sa le transmitem copiilor exact suferintele si lipsurile noastre. In lupta cu natura pentru a „creste” copii mai buni, ciuntim ceea ce ar fi putut creste cu adevarat verde si roditor, aflam de la A. Miller. Ma intreb uneori daca va fi vreodata posibil sa intelegem cat de singuri si parasiti am fost cand eram copii. Nu ma refer acum, in primul rand, la copiii de care nu s-a avut grija in mod evident sau care au fost complet neglijati si care au fost mereu constienti de acest lucru sau, cel putin, au crescut stiind ca asa stau lucrurile. In afara de aceste cazuri extreme, exista un numar foarte mare de oameni care intra in terapie cu credinta (cu care au crescut) ca au fost fericiti si protejati in copilarie. […] Ei se descurca bine, chiar excelent, in orice intreprind; sunt admirati si invidiati; au succes de fiecare data cand vor – dar in spatele tuturor acestora se afla ascunsa depresia, un sentiment de gol si alienare, precum si impresia ca vietile lor nu au niciun sens. - Alice Miller Fragment din cartea "Drama copilului interior" de Alice Miller "Dezvoltarea sanatoasa Daca un copil este atat de norocos, incat sa creasca beneficiind de o oglindire, de o mama care se afla la dispozitia lui - adica o mama care isi ingaduie sa fie folosita ca o functie a dezvoltarii copilului atunci se poate dezvolta treptat un sentiment de sine sanatos in copilul aflat in crestere. Ideal ar fi ca aceasta mama sa asigure si climatul emotional necesar si intelegerea pentru nevoile copilului. Chiar si o mama care nu are o caldura sufleteasca deosebita poate face posibila aceasta dezvoltare, daca se abtine de la o impiedica si permite copilului sa primeasca de la alti oameni ceea ce ii lipseste ei insesi. Studii diverse au demonstrat abilitatea incredibila pe care o detine copilul in folosirea celei mai mici „hrane" afective ce se gaseste in apropierea lui. Cand spun „sentiment de sine sanatos", inteleg prin aceasta certitudinea ca sentimentele si nevoile pe care le experimenteaza cineva fac parte din sinele acelei persoane. Aceasta certitudine nu este ceva care se poate dobandi prin reflectie; este asemenea pulsului, pe care nu il observam atat timp cat functioneaza normal. Contactul automat, natural cu propriile emotii si nevoi ofera individului putere si stima de sine. isi poate trai sentimentele - tristete, disperare sau nevoia de ajutor - fara sa ii fie teama ca isi face mama sa se simta nesigura. Isi ingaduie sa ii fie frica atunci cand este amenintat sau sa fie suparat cand dorintele lui nu sunt plinite. Nu stie numai ce nu vrea, ci si ceea ce vrea si este capabil sa exprime ce vrea, indiferent daca va fi iubit sau urat pentru acestea."