Lucrarea este „fabuloasă” atât pentru istorici, cât şi pentru prefesioniştii din ştiinţele „identităţii” şi „libertăţii” (sociologi, antropologi, demografi, statisticieni, psihologi, teologi, politicieni...). Mânat de motorul curiozităţii, dar şi de simţul aventurilor aducătoare de cunoaştere (n.n. – domeniu în care nu există vacanţă sabatică), Nicholas Kazan îşi pune în exerciţiu atât experienţa trăită, cât şi capacităţile reflexive pentru a servi astfel unui nou tip de iluminism. Se revendică drept urmaş al lui Lev Nicolaevici Tolstoi, cel care a "iluminat" lumea nu doar prin cărţile sale, ci şi, la final de viaţă, prin practicile sale, dar, în plus, îşi pune la lucru şi intuiţiile, pe care le verifică direct pe teren, în zonele cele mai interesante „antropologic”. „Pe parcursul istoriei – scrie N. Kazan – gînditorii dotaţi au cugetat asupra aspectelor de durată şi a principiilor. Alături au lucrat meşterii şi inginerii temporalului. Eforturile cumulate au dezvoltat ştiinţele şi tehnologiile. Oamenii de rând şi cuceritorii, societăţile, culturile şi civilizaţiile, evoluând sau dispărând, lucrând spre viitor fie pas cu pas, fie febril, organizaţi în structuri dezvoltate sau acţionând la voia întâmplării – aceasta este povestea trecutului uman, mitic sau istoric, angrenat în jocul evoluţiei umane. Cine să spună povestea?" Povestea o spune, cu multă savoare ştiinţifică şi publicistică, chiar autorul. Cred că prin debutul său Nicholas Kazan intră furtunos atât în lumea ştiinţei, cât şi în cea a eseisticii de factură culturală complexă. O carte precum "Sub tăvălugul istoriei şi al religie” nu ne "vizitează" prea des pe traiectoriile de lectură. Să ne bucurăm de acest dar şi să-i savurăm conţinuturile. Căci pentru a ne înţelege viaţa cu adevărat e nevoie de foarte multe cărţi. Dar şi de multe experienţe! (Teodor Ardelean)
Cărți,multe cărți.
