Cu televizoru’ ați mințit poporu’! de Teodor Brateș Colecția MARTOR Sunt obligat să mărturisesc că, mai ales după ora 2,00, în noaptea de 22/23 decembrie ’89, am trăit mai multe momente în care mi-am luat adio de la viaţă. Ce fel de viaţă? Slujisem regimul comunist încă din primii ani de precoce existență conştientă (a se vedea primul volum), ajunsesem – e drept, târziu, prin anii ’80 din secolul trecut – la concluzia că „socialismul nu mai poate fi reformat”, dar ce folos? […] Este absurd să pretinzi ca ideile, cele mai multe „de-a gata”, un fel de prefabricate însuşite în anii adolescenţei, să rămână pe vecie „far călăuzitor”. De condamnat nu este faptul că, la acea vârstă, au fost îngurgitate, fără suficient discernământ, fără o informaţie adecvată, idei generoase, de esenţă umanistă şi că, în acest spirit, unii au trăit şi îşi trăiesc viaţa, ci renunţarea la acel suflu, la rațiunea care a contrazis ceea ce numim „idealurile tinereţii”. Nu văd de ce m-aş ruşina – chiar dacă am depășit vârsta de 86 de ani într-o atmosferă neprielnică pentru oameni cu convingeri bazate pe valorile umaniste – că am dorit o lume mai bună. Nu trebuie să se uite că stânga a deţinut, vreme îndelungată, într-un anumit sens, „monopolul” conceptelor de bine, de egalitate, de solidaritate, care impuneau (aproape de la sine) un mod de gândire definit și prin înalte standarde etice. Erau gândurile mele intime, din decembrie 1989 care – puse pe hârtie acum, în 2019 – n-au cum să fie probate cu „acte” în regulă. [...] Asumându-mi, încă o dată, riscul de a fi ținta unor delimitări dure (poate chiar a unor acuzații), trebuie să afirm că intervenții de natura, de tipul, de sinceritatea celor care au vorbit la TVR-L în noaptea de 22/23 decembrie 1989 (și nu numai) au dat măsura a ceea ce am avut mai bun ca ziariști, împreună cu mâna de revoluționari din Studio, în condițiile în care viața ne atârna literalmente de un fir de păr. În rest, multe sunt… deșertăciunea deșertăciunilor.
Cărți,multe cărți.
