Stefan cel Mare, voievod al Moldovei

Stefan cel Mare prezinta, in istoria Moldovei, in istoria romanilor si in istoria universala, o figura proeminenta, prin calitatile sale alese, manifestate in conducerea Moldovei. Printre cercetarile istorice de o valoare incontestabila care se refera la domnia marelui domnitor, se numara si „Stefan cel Mare, Voievod al Moldovei”. "A condus-o un timp indelungat, peste 47 de ani, aproape o jumatate de secol, si in acest timp a avut 36 de batalii, dintre care numai doua le-a pierdut, dupa propria sa marturisire, facuta doctorului sau Muriano. Daca am compara anii de domnie cu numarul de batalii, am constata ca a ramas linistita numai o patrime din acesti ani, ceea ce inseamna o tensiune interna extraordinara si pare a fi o enigma, cum a putut suporta tara moldoveneasca aceasta extrema incordare a tuturor puterilor sale? De unde vine aceasta vitalitate extraordinara a poporului? Cum se poate explica politica externa, generatoare de multe razboaie, deseori pustiitoare si dezastruoase?”, ne spune autorul Alexandru V. Boldur in prefata cartii. Raspunsul la aceste intrebari si multe altele, ni le-a dat istoricul Alexandru V. Boldur, in cartea „Stefan cel Mare, Voievod al Moldovei”. Aceasta editie este o reproducere a lucrarii „Stefan cel Mare - Voievod al Moldovei” aparuta in anul 1970 la Madrid. Fragment: “Dar iata ca dupa 1487 vine o schimbare a politicii externe moldovenesti. Stefan Voievod plateste tribut turcilor, intrand cu ei in relatii pasnice. El isi indreapta privirea spre nord si lupta contra Poloniei, incheind alianta politica cu marele principe moscovit Ivan al III-lea si cu tarul tatarilor din Crimeea Mengli-Gherai. Stefan devine aliat al necredinciosilor tatari impotriva crestinilor. De data aceasta domnul cadea de acord cu acea parte a boierimii, care era nemultumita de razboaiele contra turcilor, in schimb insa putea provoca nemultumirea fetelor bisericesti, care aveau motive serioase sa priveasca negativ linia noua a politicii externe moldovenesti. Dar si de data aceasta nu vedem nici un protest. Faptele ne dovedesc ca in intreaga domnie n-a avut loc nici un caz de protest din partea bisericii, nici o defectiune ecleziastica fata de domn. Fetele bisericesti ii pastrau toata stima, in ciuda deselor dezacorduri intre domn si boieri. Se vede clar ca politica lui stefan Voievod in intregime s-a bucurat de popularitate in sanul bisericii, fiind sustinuta de ea, fara cea mai mica impotrivire. Cu alte cuvinte, adeziunea bisericii la masurile, pe care le preconiza si infaptuia domnul, era desavarsita. Nu provoca nemultumirea bisericii nici politica interna a domnului. Stefan Voievod n-a fost autocrat dupa cum cred unii. Stefan Voievod nu se amesteca in toate amanuntele vietii interne bisericesti, lasate in grija mitropolitului. Era preocupat mai mult de inzestrarea materiala a acestor institutii. Intarirea autoritatii domnului se dezvolta pe linia stirbirii drepturilor si privilegiilor boieresti. De pe urma „concentrarii" puterii in mainile domnesti, puteau sa sufere boierii mari, de drepturile si privilegiile bisericesti domnul nu se atingea. De aceea si biserica nu avea niciun motiv plauzibil de a se amesteca in politica interna domnului.”