Spuma zilelor

In lumea romanului lui Vian nu exista distinctii nete intre oameni, animale, plante si obiecte. Universul sau asculta de alte reguli. Lumina se lichefiaza, din robinete ies tipari si pastravi, soneria se desprinde din perete pentru a-si anunta proprietarul, geamurile au fontanele care nu se inchid, pasagerii se urca in automobile fara roti, dar cu picioare vibratile, soarecele are constiinta iar camera se-ngusteaza pana la disparitie.Toate elementele participa, in Spuma zilelor, la cea mai frumoasa poveste suprarealista de iubire, amestec alchimic de poezie, fantezie, muzica, umor, cruzime si tragism. Colin e un tanar bogat care iubeste jazzul si pentru care a munci ca sa-ti castigi painea inseamna a deveni egalul masinii. In plamanii lui Chloe, dragostea lui, creste un nufar si doar prezenta altor flori poate stopa boala. Averea lui Colin se topeste vazand cu ochii si trebuie sa munceasca pentru a-i putea aduce ei mereu flori. Cu surasul lui de tanar, ironic si impertinent, Vian ne spune in fiecare rand al Spumei zilelor ca despre iubire nu se scrie in limbajul realitatii imediate, ci doar cu mijloacele fantasticului.