Spuma zilelor

Spuma zilelor este o poveste, scrie autorul, ?in intregime adevarata, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul? despre dragostea a doua personaje, Colin si Chloe. Frumoasei Chloe, o creatura la fel de frumoasa precum piesa muzicala cu acelasi nume interpretata de Duke Ellington, ii creste in plaman un nufar urias care o sufoca. Apartamentul lui Colin, in care locuieste cuplul, se stramteaza si lucrurile dinauntru se degradeaza si se descompun intr-un ritm accelerat, metafora a maladiei, a saraciei sau a depresiei care le insoteste. Obiectele au o viata proprie si se comporta conform unor legi stranii sau unei logici intalnite doar in vise. Nici macar personaje principale nu exista cu adevarat in aceasta scriere atat de nonconformista a lui Vian: Colin si Chloe au in roman o greutate egala cu a soricelului gri vorbitor, care la sfarsit se sinucide de durere. Ii intalnim aici pe Jean-Sol Partre si pe ducesa de Bovouard cu cortegiul lor de fanatici si colectionarii maniaci ai operelor lor, citim despre o sonerie care se desprinde din usa ca sa-si anunte stapanul ca a venit cineva in vizita, despre tavane care coboara, ferestre care se intuneca si se zidesc cu ciudate excrescente minerale, despre un pianococktail, o inventie cu clape de pian care produce cockteiluri cu gustul si aroma piesei muzicale cantate. Lumea imaginata de Vian pare a fi acea ?lume pe dos? a scrierilor vechi: muncitorii castiga mai mult decat inginerii in subordinea carora sunt, un doctor in filosofie si matematici este considerat a fi mai prejos decat bucatarul sau, hotii care vin sa fure din Trezorerie sunt ?oameni cu tabieturi? si le place sa fure doar la anumite ore.Spuma zilelor este un roman care denota o inteligenta si o sensibilitate profunda, dincolo de tonul ironic-amar pe alocuri. Acest univers fantast, plin de imagini si sunete, de obiecte si cuvinte inventate, nu este insa deloc lipsit de finalitate: este o realitate fictiva care vorbeste despre propria noastra realitate. Vian este recunoscut ca fiind un precursor al scriitorilor postmoderni prin intertextualitate si relatia de complicitate cu cititorul sau.