Intr-un garon murdar, Stan Nimeni vedea un palid print rilkeian; in bubele gretoase ale unui cersetor, lepra albastra a lui Iov; in exhibitiile unui comediant de balci, ghidusiile lui Pacala; in vulgaritatea unei dame de consumatie de la "Venus", amarele renuntari ale unei eroine de roman rusesc. Totul lua proportii uriase in ochii lui Stan. In scrisul sau, cuvintele "imens", "nesfarsit" sau "inalt" reveneau mereu, uneori chiar suparator. In romane trecea - in detrimentul compozitiei - peste amanuntele atat de necesare la crearea unei atmosfere valabile si nu se oprea decat la esentialele dragoste, moarte si Dumnezeu, uitand ca aceste notiuni, luate in sine, apartin numai poeziei. Stan Nimeni mai credea ca in orice mocirla se pot gasi si stele, si era in stare sa-i spuna unui vanzator de ziare: "Te iubesc! Tu esti fratele meu...", uitand ca acela i-ar fi putut raspunde: "Baga de seama! Iata un sergent de strada...! Vrei sa te duc la "circa"?..."
Cărți,multe cărți.
