Slavii in perioada migratiilor

Ce-i face pe slavi "altfel"? In jurul acestei intrebari s-au purtat multe discutii, cel mai adesea cu diverse nuante politice. Cum istoria slavilor interfereaza, de aproape un mileniu si jumatate, cu istoria romanilor, este inevitabil ca, pentru romani, modul cum privim si cum analizam istoria slavilor sa aiba o conotatie aparte. Este foarte raspandita ideea ca romana ar fi avut o importanta, daca nu chiar masiva, influenta slava. Influenta slava este clara in cazul culturii si limbii romane, dar a fost oare asa de mare ori chiar ,,masiva", cum apare frecvent? Analiza trebuie sa fie mult mai nuantata decat apare adesea. Vom incerca sa detaliem aceste afirmatii pe care, de altfel, le-am abordat in diverse studii publicate in ultimii ani. - Sorin Paliga Raman totusi neclintit pe pozitii: slavii au aparut in secolul al VI-lea (nu mai devreme), ca rezultat direct al contactelor lor cu Imperiul (nu ca urmare a unei migratii), o importanta componenta a carora a fost inventia (adica descoperirea, recunoasterea) si etichetarea lor de catre autorii bizantini. Ma grabesc sa adaug ca exista in momentul de fata o ciudata contradictie intre remarcabila dezvoltare in America a studiilor despre etnogeneza si agnosticismul funciar al arheologilor si istoricilor europeni privitor la aceasta tema. Revendicand optimismul celei dintai directii de cercetare, doresc sa ridic dinaintea celei de a doua problema acumularii rapide a unei mase uriase de material, pe care nici arheologii, nici istoricii sau lingvistii nu o (mai) pot ignora. Cartea de fata nu este deci un semnal de alarma, ci un sincer indemn la lucru. - Florin Curta Fragment din cartea "Slavii in perioada migratiilor" scrisa de Florin Curta si Sorin Paliga "Se discuta inca mult si cu multa pasiune despre istoria vechilor slavi, in special despre etnogeneza lor. In ultimii cinci ani, au aparut peste 300 de studii dedicate acestui subiect si publicate in numeroase limbi - sarba, greaca, rusa, polona, ceha, germana, ucraineana, franceza, croata, italiana, slovaca, engleza si, de asemenea, in romaneste. Dintre cele 12 carti publicate intre 2013 si 2018, zece citeaza din Aparitia slavilor, in ciuda faptului ca ele se ocupa de alte subiecte si ca adopta teme complet diferite: istoria slavilor din Evul Mediu, arheologia slavilor timpurii din Croatia si din Slovenia, problema limbii slave comune si a migratiilor slave, un episod din Istoria lui Teofilact Simocatta, in care apar trei sclavini din tinuturile de pe malul Oceanului, asediul din 626 al orasului Constantinopol, Peninsula Balcanica in vremea lui Iustinian sau relatiile dintre avari si Imperiu (Pleterski 2013; Bocek 2014; Woloszyn 2014; Bekic 2016; Sarantis 2016; Hurbanic 2016; Muhle 2016 si 2017; Nazin 2017; Kardaras 2018). Multe s-au schimbat in cei 20 de ani de la aparitia volumului meu despre slavii timpurii, poate si pentru ca aceasta carte a fost tradusa atat in romaneste (de catre Eugen S. Teodor; Curta 2006), cat si in bulgareste (de catre Tvetelin Stepanov; Curta 2009). Modelul de analiza istorica si arheologica pe care l-am propus in acea lucrare, cu scopul studierii etnicitatii din Antichitatea tarzie si de la inceputurile Evului Mediu, a fost intre timp adoptat de altii ce l-au potrivit cu succes unor cazuri mult diferite (vezi, de exemplu, Dzino 2010; Eichert 2017; Mesiarkin 2017b; Petruhin 2017; Samu 2017). In acelasi timp insa, i s-au impotrivit cu inversunare istoricii, arheologii si lingvistii, care se agata cu incapatanare de interpretarea traditionala si de modelul migrationist al istoriei vechilor slavi, in ciuda acumularii rapide a dovezilor contrare (Heather 2009, 405-410; Jih 2010; Filiuskin 2017; Suvalov 2017; Homza 2018; Fusek 2004; Darden 2004). Ramane, deci, de discutat ce-i de facut cu tot acest material acumulat (si care continua sa se acumuleze) si cum trebuie, prin urmare, abordata problema etnogenezei slave. Doua reviste, dintre care una apare la Sankt Petersburg, iar cealalta la Praga, au dedicat cate un volum acestor chestiuni: Studia Slavica et Balcanica Petropolitana (2008), fascicula 2, si Archeologicke rozhledy, volumele 60 si 61 din 2008 si, respectiv, 2009. Dezbaterea s-a extins mai recent si in paginile altor doua reviste, Starohrvatska prosvjeta, publicata la Zagreb, si Stratum+, care apare la Chisinau. Ideile mele despre etnicitate in arheologia Evului Mediu au condus intre timp la o apriga polemica cu Sebastian Brather, in care au fost luate in discutie principiile fundamentale ale interpretarii materialului arheologic pe care le-am expus in Aparitia slavilor (in paralel cu aceasta dezbatere si, in general, cu literatura de specialitate, Gheorghe Niculescu a incercat sa intervina in discutie, fara insa a pastra nivelul ei ridicat; Niculescu 2011; Curta 2014). Acel model de interpretare s-a bucurat de atentia favorabila a mai multor invatati implicati in istoria limbilor slave, din perspectiva unei abordari sociolingvistice a contactului dintre limbi (Richards 2003; Paliga - Teodor 2009; Snoj - Greenberg 2012; Bocek 2013; Klir 2016; Mesiarkin 2017a). Unii dintre acesti cercetatori nu s-au referit la Aparitia slavilor, ci la un articol publicat trei ani mai tarziu despre limba slava comuna ca lingua franca (Curta 2004). Aparitia unui numar de lucrari de marca a mutat intre timp accentul de pe etnogeneza pe migratie (Alekseev 2002; Manczak 2004; Dulinicz 2006; Merinsky 2006; Levak 2007; Dapergolas 2009; Ivanic 2011; Salkovsy 2011; Stanciu 2011; Jih 2011; Islanova 2012). Indiferent daca migratia (sau migratiile) slavilor a(u) avut vreodata loc, istoria slavilor timpurii reprezinta un caz foarte potrivit pentru studierea relatiilor dintre barbari si Imperiu, o directie de cercetare care, in ultima vreme, s-a bucurat de un mare interes in randul publicului. Avalansa de lucrari despre istoria Europei central-rasaritene si rasaritene din Evul Mediu timpuriu existente in ultimii ani (o avalansa datorata, mai ales, lansarii unor colectii de carti dedicate acestei regiuni de catre cateva edituri prestigioase din strainatate, precum Brill, ARC Humanities Press si Amsterdam University Press; vezi https://brill.com/view/serial/ECEE, https://arc-humanities.org/ our-series/arc/bme/ si https://www.aup.nl/en/series/central-european-medieval-studies) a avut darul sa-i impinga pe slavii timpurii inca si mai mult in prim-planul investigatiilor istorice, arheologice si lingvistice. Daca argumentele pe care le-am adus acum 20 de ani, pe baza izvoarelor istorice si arheologice privitoare la regiunea Dunarii de Jos, au facut fata cat de cat atacurilor critice, cel putin pana in momentul de fata, este tot atat de adevarat ca o serie intreaga de carti ce au vazut lumina tiparului de atunci incoace a schimbat directia discutiei, mutand-o pe un teren mult mai intins si intr-un context mult mai larg (Barford 2001; Alekseev 2005; Dulinicz 2006; Margetic 2006; Ivanic 2011; Garzaniti 2013; Dynda 2017; Muhle 2016 si 2017; Kalik - Uchitel 2018; Szczepanik 2018). Situatia din tinuturile aflate departe de linia Dunarii, din Cehia, prin Polonia, pana in partile de nord-vest ale Rusiei de astazi trebuie sa fi fost foarte diferita de ceea ce se intampla la granita de nord a Imperiului. In ultima vreme, mi-am indreptat atentia tocmai asupra acestor tinuturi, incercand sa testez unele dintre concluziile la care am ajuns in Aparitia slavilor. Contributia mea la cartea de fata este traducerea romaneasca, mult imbunatatita si augmentata, a unui articol publicat acum mai bine de zece ani in ceha (Curta 2008; articolul a fost discutat de Biermann 2009, Pleterski 2009 si Profantova 2009, iar mie mi s-a dat prilejul sa raspund criticilor in Curta 2009). Aceasta reprezinta insa numai inceputul unui proiect de amploare privitor la acele parti ale Europei de limba slava aflate departe de linia Dunarii, inspre nord, adica teritoriile cuprinse in zilele noastre in Cehia, Slovacia, Polonia, Belarus, Ucraina si Rusia. Intrebarea fundamentala careia prezentul proiect se straduieste sa-i raspunda este daca acele concluzii la care am ajuns in 2001 mai sunt valabile si in acest caz (sau in toate aceste cazuri). Cu alte cuvinte, ramane oare valabila ideea ca slavii n-au venit din mlastinile Prapiatului, ci din umbra fortificatiilor ridicate de Iustinian in Peninsula Balcanica? Daca nu, atunci se poate oare mentine vechiul model migrationist si ideea unei patrii primitive, amplasate undeva pe teritoriul Ucrainei de astazi? Problemele sunt desigur mult diferite de cele cu care m-am confruntat in Aparitia slavilor. Nimeni, bunaoara, nu stie cum isi ziceau lor insisi locuitorii acelor parti din Europa rasariteana la care ma refeream mai sus si nici cum vor fi fost ei chemati de catre vecinii lor. Nu stim nici daca vorbeau o limba slava (sau mai multe limbi ori dialecte slave). Se cuvine, deci, sa abordez intr-o maniera foarte critica interpretarea izvoarelor arheologice din acele tinuturi si sa pun aprioric la indoiala asocierea lor cu ,,slavii" pe care putini o mai pun la indoiala. Va trebui, de asemenea, sa aduc in discutie materialul lingvistic, in special hidronimele, care au fost folosite adesea pentru localizarea patriei primitive a slavilor, de unde se crede ca ar fi pornit migratia lor spre Dunarea de Jos. Tocmai in aceasta privinta cred ca sociolingvistica poate oferi o alternativa demna de luat in considerare vizavi de modelul arborelui genealogic ce domina inca in paleontologia lingvistica. Cea mai spinoasa problema mi se pare a fi, intr-adevar, cea lingvistica: cum am putea explica raspandirea limbii (sau a limbilor) slave? Merita remarcat in aceasta privinta ca istoricilor le scapa o mare parte din ceea ce se petrece in momentul de fata in cercetarea privitoare la limba slava comuna. Cercetarea lingvistica are o mare importanta pentru reconstituirea istoriei slavilor timpurii, mai ales din cauza faptului ca ea se bazeaza in chip fundamental pe ideea potrivit careia limba slava comuna, ca orice alta limba, de altfel, a aparut si s-a dezvoltat aflat in directa legatura cu alte limbi. Cu toate acestea, nici lingvistii, nici istoricii nu par sa realizeze ca orice discutie despre limbi aflate in contact este o discutie despre contacte mediate social intre vorbitorii acelor limbi, ceea ce inseamna ca studierea contactului lingvistic este prin excelenta un demers sociolingvistic. Uriel Weinrich a fost printre cei dintai care au atras atentia asupra importantei situatiilor in care are loc contactul lingvistic (Weinrich 1953). O asemenea abordare nu a afectat inca decat foarte putin cercetarea privitoare la limba slava comuna (vezi totusi Bocek 2013 si 2014; Klir 2016). O deosebita importanta in aceasta privinta o are studierea felului in care vorbitorii ,,sar" de la o limba la alta in decursul uneia si aceleiasi conversatii (fenomen cunoscut sub denumirea de code-switching), pentru ca exista marturii in izvoarele scrise despre astfel de situatii sau despre bilingvism, in general. Proiectul meu abordeaza aceste probleme si propune un model de interpretare bazat pe remarca atat de patrunzatoare a lui Horace Lunt, potrivit careia, din punct de vedere lingvistic (dar si istoric), este imposibil ca limba slava comuna sa se fi format in urma migratiei slavilor (Lunt 1997). Migratia este pana la urma miezul intregii probleme. Asa cum au remarcat multi dintre criticii mei, pentru ca ,,aparitia slavilor" sa fie ,,mai putin un proces de etnogeneza si mai mult o inventie, un construct politic si un joc al etichetelor folosite de autorii bizantini" (Curta 2009, 303), e nevoie ca slavii sa fie recunoscuti ca populatie autohtona in tinuturile de la Dunarea de Jos, nu ca migratori recent sositi din regiuni aflate la mare departare inspre nord si nord-est. S-au cheltuit multi bani si multa energie in ultima vreme, cu scopul de a demonstra ca migratia slavilor a avut cu adevarat loc. Antropologia moleculara, de exemplu, poate identifica eventuale asemanari intre partile necodificate ale genomului, care reflecta indeobste o origine comuna si/sau schimbul de gene datorat mobilitatii populatiei. Unii compara populatii contemporane din diferite regiuni geografice. In cazul in care asemanarile se confirma, atunci se trage concluzia potrivit careia aceste populatii au aceiasi stramosi, ceea ce inseamna ca indepartarea uneia fata de cealalta a avut loc in urma unei migratii (Malyarczuk si altii 2003; pentru concluzii similare bazate pe analiza cromozomului Y non-combinatoriu, aplicata la 25 de grupuri de populatie din Europa si Orientul Mijlociu, vezi Slaus si altii 2004, 441). Altii compara populatii ce au locuit la momente istorice diferite in aceeasi regiune. In astfel de cazuri, similitudinile sunt interpretate drept semn al unei continuitati genetice, in timp ce diferentele semnaleaza migratii, ba chiar inlocuirea unei populatii cu alta (Mielnik-Sikorska si altii 2013; Stamatoyannopoulos si altii 2017). De ce si-ar fi parasit vechii slavi patria lor primitiva pentru a migra pe alte meleaguri? Unii raspund la aceasta intrebare invocand invazia hunilor si schimbarile climaterice, in timp ce altii explica emigratia ca rezultat al unei crize ecologice, a carei prima cauza ar fi fost podzolizarea (la randul ei, produsa in urma defrisarilor pentru obtinerea de terenuri de agricultura) si bolile epizootice (cauzate de saracirea solului, avand ca rezultat eliminarea metalelor de baza, in special a cobaltului) (Sevcenko 2002, 139-142, 143, 149-151 si 199, potrivit caruia lantul cauzal duce de la "deficitul de cobalt" la catastrofa ecologica si, mai departe, la migratia slavilor). Altii n-au nevoie de nici un fel de presiune demografica, forte externe ori catastrofe ecologice pentru a-i aduce la sud pe slavi. Dupa parerea lor, un simplu mecanism de ,,sub-presiune" ajunge pentru a explica faptul ca slavii au fost atrasi spre Balcani de o depopulare masiva a acelei regiuni, in urma ciumei lui Iustinian. In plus, migratia va fi fost incurajata de guvernul bizantin, care ar fi urmarit, chipurile, sa-i exploateze pe slavi ca mana de lucru ieftina, pentru a face astfel fata crizei demografice din Peninsula Balcanica (Soltysiak 2006). Chiar si cu asemenea elucubratii, in absenta oricaror dovezi arheologice, a devenit din ce in ce mai dificil sa sustii ideea conform careia populatia slava s-ar fi raspandit dintr-o data (adica prin migratie) de-a lungul si de-a latul unei parti uriase a continentului european, colonizand teritorii ce ar fi fost, pasamite, abandonate de mult si carand cu ei peste tot aceeasi cultura tipic slava. Migratiile pe distante scurte, pe de alta parte, ar putea foarte bine explica anumite situatii arheologice care au iesit recent la iveala. Aparitia in partea de nord-est a bazinului carpatic a asa-zisului grup Lazuri-Piscolt este foarte probabil rezultatul unei migratii dinspre bazinul superior al Tisei sau chiar de peste munti, din sudul Poloniei (desi este posibil ca in acea directie migratia sa fi avut loc in sens invers). Nu poate exista niciun dubiu cu privire la migratia de peste munti, din Moldova in Transilvania. Asijderea, nimeni nu se indoieste de miscarile de populatie peste Dunare, din sudul Romaniei in nordul Bulgariei de astazi. Toate aceste miscari de populatie nu pot fi, totusi, subsumate unei singure migratii masive a slavilor, in toate directiile deodata. Avem stringenta nevoie, prin urmare, de o interpretare mai nuantata a materialului arheologic privitor la mobilitate decat cea oferita de vechiul model migrationist imbratisat, printre altii, de Peter Heather. Unii dintre criticii mei, cu precadere rusi, au inteles gresit ideea centrala a Aparitiei slavilor, atribuindu-mi in mod eronat teza potrivit careia slavii ar fi fost nascociti de catre bizantini (Ivanov 2008; Suvalov 2008 si 2017). Aceasta intelegere gresita nu ia in seama sensul vechi al cuvantului "inventie" provenit din lat. inuentio. Acest inteles care s-a pastrat, de exemplu, in expresia "inventie stiintifica" (a motorului Diesel, bunaoara, care nu e, de buna seama, o "nascocire", ci o "descoperire"). In urma acestei greseli insa, multi s-au grabit sa ma eticheteze drept "constructivist", desi acest cuvant nu apare nicaieri in cartea mea (Jih 2010, 65; Voss 2013, 123; ambii autori par a nu intelege ca, de fapt, constructivismul este o pozitie epistemologica. In sens restrans, cuvantul se refera la o teorie educationala promovata, intre altii, de catre Jean Piaget. Se intelege de la sine ca niciuna din cele doua definitii ale constructivismului nu are nimic de a face cu cartea mea). Raman totusi neclintit pe pozitii: slavii au aparut in secolul al VI-lea (nu mai devreme), ca rezultat direct al contactelor lor cu Imperiul (nu ca urmare a unei migratii), o importanta componenta a carora a fost inventia (adica descoperirea, recunoasterea) si etichetarea lor de catre autorii bizantini. Ma grabesc sa adaug ca exista in momentul de fata o ciudata contradictie intre remarcabila dezvoltare in America a studiilor despre etnogeneza si agnosticismul funciar al arheologilor si istoricilor europeni privitor la aceasta tema. Revendicand optimismul celei dintai directii de cercetare, doresc sa ridic dinaintea celei de a doua problema acumularii rapide a unei mase uriase de material, pe care nici arheologii, nici istoricii sau lingvistii nu o (mai) pot ignora. Cartea de fata nu este deci un semnal de alarma, ci un sincer indemn la lucru."