Potrivit calendarului bisericesc, numai doi dintre oamenii sfinti ai Vechiului Testament, dinainte de Pogorarea Sfantului Duh, sunt cinstiti cu sarbatori mari: Ilie si Ioan Botezatorul. Lui Ilie i s-a facut aceasta descoperire coplesitoare si mangaietoare deopotriva: Dumnezeu nu este asemenea unei vijelii, unui cutremur sau unui foc, ci ca „o adiere de vant lin” (3 Regi 19, 11-12) sau „vant subtire”, cum spune o cantare a Bisericii. Nu infricosator ni Se infatiseaza Dumnezeu, ci ca o blanda si invaluitoare prezenta. Este una dintre acele revelatii care o sustin pe cea a lui Ioan Evanghelistul referitoare la faptul ca „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8, 16). Intre motivele cinstirii sale, exista unul care il aduce pe Sfantul Ilie in prim-planul istoriei mantuirii: dorinta sa ca poporul caruia ii apartinea sa nu piarda dreapta credinta. Aceasta il face sa iasa la lupta duhovniceasca deschisa, pe viata si pe moarte, in rugaciune, cu prorocii lui Baal si ai Aserei. Cartea cuprinde viata si minunile Sfantului Ilie, reprezentari iconografice, legende populare, credinte si obiceiuri ale romanilor in legatura cu sarbatoarea crestina si o serie de consideratii privind rolul Sfantului in pastrarea dreptei credinte. Textele sunt selectate si adaptate de Costion Nicolescu. Fragment din volum: “Credinte Sfantul Ilie nu stie cand e ziua lui, deoarece, daca ar sti, ar face un chef atat de mare, de s-ar prapadi lumea. De aceea, el il intreaba pe Dumnezeu cand e ziua lui. Iar Dumnezeu il tot poarta cu vorba, pana cand trece si-i spune ca a trecut. Sfantul Ilie se supara, porneste tunetele, trasnetele, ploile (cele de dupa 20 iulie) (Botosani, Vrancea). Numai in aceasta zi i-a dat Dumnezeu depline puteri asupra diavolilor (Buzau). In unele parti din Bucovina, se zice ca ziua Sfantului Ilie este martea. Daca trece ziua Sfantului Ilie, tunetul nu mai are atata putere si nici piatra nu mai cade atat de mult pe pamant. Pana la Sfantul Ilie, piatra merge asupra vantului, dupa aceea merge dupa vant. In plus, piatra isi are si ea vantul ei. In aceasta zi, Sfantul Ilie scutura marul raiului. Marul este un dar facut de Dumnezeu Sfantului Ilie, cu recomandarea ca nimeni sa nu guste din el pana la ziua Sfantului. Sfantul Ilie este foc si i se tine sarbatoarea pentru a fi ferit de foc. Sfantul Ilie este stapanul cerului, cum s-ar zice, gospodarul de dinafara, dupa cum Sfantul Petru este sfatuitor al lui Dumnezeu. Sfantul Ilie e geambas mare, are caruta cu cai ce scot foc pe nari. Sunt potcoviti cu potcoave de argint si, cand ii goneste, bat in copite si scapara. De aceea se vad fulgerele. Cand alearga caruta prin cer, face mare halalaie, ca-s drumurile rele, iar la noi, pe pamant, se aude atunci tunand. Sfantul Ilie a fost bun soldat si ochitor de frunte. De aceea, Dumnezeu l-a luat pe langa sine, sa-i ucida cornoratii, cand se inmultesc si nu se va putea aciuia de ei. Dumnezeu da atunci porunca Sfantului Ilie sa-i mai rareasca. De frica, acestia se ascund pe langa oameni, doar-doar or scapa. Dumnezeu a dat semn bun oamenilor, sa-si faca cruce, sa fuga diavolii de langa ei.”
Cărți,multe cărți.
