Satul romanesc: izvor de spiritualitate si cultura populara

Fascinat de statornicia si continuitatea romanilor in spatiul dintre Carpati, Dunare si Marea Neagra, renumitul istoric medievist Ferdinand Lot, profesor la Sorbona, numea poporul roman „o enigma si un miracol istoric”, sintagma care devenea titlul lucrarii pe care Gheorghe I. Bratianu o publica in 1940, la Bucuresti, ca reactie la afirmatia plina de uimire a profesorului sau. Chiar daca nu reusea sa explice in totalitate aceasta enigma, Gheorghe Bratianu facea trimitere la acea caracteristica a poporului roman de a fi legat – desi supus uneori unor stapanitori vremelnici – de pamant. Este vorba despre acea impamantenire a tuturor elementelor traitoare aici, adica despre integrarea lor organica in mediul natural, a carui vatra a fost dintotdeauna satul. In acest sens trebuie intelese si cuvintele lui Lucian Blaga, care considera satul ca fiind „unanimul nostru inaintas fara de nume”. Cheia dainuirii poporului roman in istorie a fost deci statornicia intr-un teritoriu care i