Robinson Crusoe, ignorând sfatul părinţilor, acela de a-şi termina studiile şi de a deveni avocat, se îmbarcă pe un vas care merge spre coastele Africii, dar ajunge… negustor. Sporindu-şi veniturile (e mare proprietar de pământ) şi simţind lipsa braţelor de muncă, se gândeşte că cea mai rentabilă ocupaţie ar fi comerţul cu sclavi negri. O furtună însă, în apropierea insulelor Barbados, a făcut să fie singurul supravieţuitor pe o insulă pustie. Din acest moment, „neavând nici ce mânca, nici unde se adăposti, nici haine, nici arme, fără nicio speranţă de ajutor”, începu marea lui aventură, aceea de a trăi. După încercări repetate, ajutat de iscusinţa minţii şi de forţele braţelor, Robinson Crusoe îşi va amenaja un adăpost şi-l va umple cu toate cele necesare traiului. Timp de 23 de ani, de când se afla pe „Insula Disperării” trăise fără teamă şi parcă în afara timpului. Dar iată că, într-o zi, descoperă un lucru cutremurător: Nu departe de locul unde îşi ducea existenţa veniseră câteva bărci cu canibali pentru a se delecta cu friptura de om, acesta aparţinând unui trib învins. De-acum încolo, eroul nostru nu-şi mai găsea liniştea, gândindu-se cum să-i salveze pe cei destinaţi jertfei. După un plan bine chibzuit, reuşeşte să scape pe câţiva din ghearele morţii, aceştia devenindu-i supuşi credincioşi. Dintre ei, figura lui Vineri, numit, desigur, după ziua săptămânii în care a fost eliberat, se detaşează prin pitoresc. Robinson îl va învăţa engleza şi-l va converti la creştinism, iar Vineri îl va învăţa să supravieţuiască pe o insulă pustie. Se va apropia şi momentul mult aşteptat, părăsirea insulei. Salvând pe căpitanul unui vas englezesc al cărui echipaj se răzvrătise, acesta, după înăbuşirea revoltei, îşi ţine promisiunea, Robinson Crusoe, îmbarcându-se la 19 decembrie 1686. După consumarea altor episoade, în sfârşit, ajunge în Anglia, după o absenţă de 35 de ani. Deoarece „amintirea coloniei pe care o lăsaseîn urmă nu-l slăbea nicio clipă, acolo se gândea ziua şi noaptea”. Hotărăşte să revadă insula, dar nu este încântat de situaţia pe care o găsește, pentru că răzvrătiţii de pe vas, care fuseseră debarcaţi, se duşmăneau şi, împărţiţi în tabere, distruseseră în mare parte munca lui. Dorul de pribegie însă nu i s-a stins şi, la vârsta de 62 de ani, se pregăteşte pentru „o călătorie mai lungă”.
Cărți,multe cărți.
