Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă există căsătorie fără iubire, va exista și iubire fără căsătorie.” Istoria confirmă această maximă. Puțini sunt monarhii care nu au o listă lungă de relații extraconjugale. Nu este de mirare. De cele mai multe ori, căsătoriile regale au fost rezultatul intereselor de stat, iar prințesele n-au fost decât sigiliul care pecetluia un pact strategic sau politic. Probabil de aceea aventurile amoroase ale monarhilor au fost întotdeauna privite cu oarecare indulgență. Astfel că, la Curtea de la Versailles, de exemplu, amanta oficială a regelui avea o alocație, dispunea de apartament propriu în același palat și ocupa un loc remarcabil la ceremoniile de la Curte. Evident, odată cu trecerea secolelor, împrejurările s-au schimbat, însă „femeia” regelui nu a fost întotdeauna regina. Cel puțin așa reiese din cele douăzeci de povești de dragoste relatate în cartea de față, povești care au schimbat destinele regale și i-au făcut pe prinții și pe monarhii din toate timpurile să-și piardă mințile.
Cărți,multe cărți.
