Reaparitia lui Christos

In aceasta carte, reaparitia lui Christos este vazuta ca fiind inevitabila pentru continuitatea revelatiei divine. Dumnezeu nu a lucrat niciodata fara dovezi, iar la anumite perioade din istoria evolutiei umane, „Cuvantul lui Dumnezeu” s-a manifestat intr-o forma anume, cu scopul de a stabili principiile care trebuie demonstrate in timpul ciclului urmator. Au existat multi astfel de mesageri de-a lungul vremii, manifestand-se prin una sau alta din marile religii ale lumii sau urmata de o noua forma de religie bazata pe noua revelatie. Revelatia divina si aparitia periodica a mesagerilor se produce in conformitate cu legile cosmice, atunci cand exista anumite conditii in sistemul vizat si care afecteaza fiecare parte. Semnificatiile ezoterice si planetare ale reaparitiei lui Christos sunt sugerate in aceasta carte ca si cauze subsidiare ale serviciului sau in slujba umanitatii in epoca Varsatorului. Acesta reprezinta inceputul si sfarsitul unei epoci - inceputul Varsatorului si sfarsitul Pestilor – marcand un punct de cotitura semnificativ in evolutia constiintei umane de la nevoia individuala la nevoile omenirii ca intreg, de la mantuirea personala la ajutorarea lumii si de la materialitate la spiritualitate. Fragment: „CAPITOLUL SASE NOUA RELIGIE MONDIALA Lumea de astazi este mult mai inclinata spiritual decat a fost vreodata inainte. Acest lucru este spus cu o realizare deplina a ideii general acceptate ca lumea oamenilor este din punct de vedere spiritual la stramtoare si ca niciodata viata spirituala a rasei nu a fost la un reflux atat de scazut. Aceasta idee este in mare masura datorata realitatii ca umanitatea nu este prea mult interesata in prezentarea adevarului dogmatic, si ca bisericile noastre sunt relativ goale si se gasesc sub acuzatia publica ca inregistrand un esec in invatarea umanitatii sa traiasca in mod corect. Aceste afirmatii sunt stresant de adevarate, dar ramane adevarul ca fiinte umane de pretutindeni sunt in cautarea eliberarii spirituale si a adevarului, si ca adevaratul spirit religios este in mod esential mult mai viu decat in oricare timp anterior. Acesta este in special adevarul acelor tari care au suferit cel mai mult in ultimul razboi mondial (1914-1945). Tari cum ar fi Statele Unite si tarile neutre nu arata, pana acum, niciun semn al unei reinvieri spirituale veritabile. Alte tari sunt vii din punct de vedere spiritual - nu aliniate canoanelor ortodoxe (clasice), ci aflate intr-o cautare adevarata si nevoie vitala de lumina. Spiritul religios al umanitatii este astazi mult mai clar focalizat asupra Realitatii decat a fost vreodata inainte. Religiile clasice ale lumii cad rapid in fundalul mintilor oamenilor, in timp ce noi ne apropiem mereu in mod hotarat tot mai aproape de Realitatea spirituala centrala. Teologiile predate acum de organizatia ecleziastica (atat in Est cat si in Vest) sunt cristalizate si relativ de putin folos. Preotii si oamenii bisericii, instructorii ortodocsi si fundamentalisti (fanatici, desi sinceri) cauta sa perpetueze ceea ce este vechi, suficient in trecut pentru a-l satisface pe cel care ar cerceta, dar care acum inregistreaza un esec in acest sens.”