Puterea armelor. Trilogia Prima Lege, partea a 3-a

Glokta are prea multi stapani si prea putin timp. I-au mai ramas cateve arme de forta: santajul si tortura. Regele sta sa-si dea obstescul sfarsit, nobilii vor sa insface coroana, iar taranii se razvratesc. Haosul arunca totul in aer. Numai unul dintre magi poate salva lumea, insa nimic nu e mai riscant decat sa incalci Prima Lege... Dincolo de un aparent spirit medieval, in trilogia PRIMA LEGE gasim o lume de dimensiuni industriale, un univers fantasy cu elemente politice, numai bun pentru vremea noastra. - Locus PRIMA LEGE este una dintre cele mai impresionante serii din toate timpurile. Nu numai datorita intrigii de o complexitate sfidatoare si personajelor, ci si prin felul curajos in care exploreaza labirinturile intunecate ale conditiei umane. - Specusphere Fragment din roman: "Cu bunavointa spus, locul putea. S-ar parea ca vreo cateva sute de porci vii nu miros la fel de placut pe cat te-ai astepta. Pardoseala magaziei intunecoase era ingalata de zoaiele lor imputite, iar prin aerul inecacios rasunau glasuri disperate. Grohaiau si guitau, mormaiau si se impingeau prin tarcurile lor, simtind, poate, ca satarul macelarului nu era prea departe. Dar, dupa cum remarcase Morrow, Glokta nu era omul care sa se lase descumpanit de zgomote, de cutite sau, la o adica, de mirosurile neplacute. Mi-am trait viata balacarindu-ma prin mocirle metaforice, la urma urmei. Ce cusur au cele adevarate? Mai grea era problema pardoselii alunecoase. Sontacaia cu pasi marunti, simtind ca-i ardea piciorul. Imagineaza-ti ca te-ai prezenta la o intalnire manjit cu rahat de porci. N-ai inspira tocmai imaginea unei severitati necrutatoare, asa-i? Il vazu pe Morrow rezemat de unul dintre tarcuri. Intocmai ca un fermier care-si admira turma premiata. Glokta se apropie de el schiopatand, cu ghetele clefaindu-i, gafaind zgomotos si strambandu-se, lac de sudoare. Ei, Morrow, zau ca stii cum sa faci o femeie sa se simta admirata, trebuie sa recunosc. Secretarul lui Marovia, un om scund, cu fata rotunda si ochelari, zambi. - Superior Glokta, permiteti-mi sa incep prin a spune ca nu am decat cel mai mare respect pentru faptele dumneavoastra din Gurkhul, metodele de negociere si... - N-am venit aici ca sa facem schimb de amabilitati, Morrow. Daca numai despre asta era vorba, puteam sa ma gandesc la un loc mai placut mirositor. - Si la o companie mai agreabila, nu ma indoiesc. Atunci, sa trecem la treaba. Traim vremuri dificile. - Nu te contrazic. - Schimbari... Incertitudini... Neplaceri printre tarani... - Mai mult decat simple neplaceri, as zice - nu-i asa? - Atunci, revolte. Sa speram ca increderea pe care Consiliul Inchis i-a acordat-o colonelului Luthar se va vadi justificata, iar el ii va opri pe rebeli in afara orasului. N-as avea incredere in cadavrul lui nici ca sa opreasca o sageata, dar presupun ca membrii Consiliului Inchis au avut motivele lor. - Ca intotdeauna. Desi, fireste, nu sunt mereu de acord intre ei. Nu sunt de acord in legatura cu nimic. Asta-i de-a dreptul o regula in institutia aia afurisita. Cei care-i servesc, insa, preciza Morrow, privindu-l semnificativ peste ramele ochelarilor, sunt aceia care poarta povara dezacordurilor dintre ei. Consider ca noi, in special, ne-am calcat pe bataturi unii pe altii cam prea mult ca sa fim multumiti. - Hmm, marai Glokta, varandu-si un deget in gheata. Sper ca n-ai picioarele pline de vanatai. N-as mai putea dormi noaptea daca as sti ca din vina mea schiopatezi. Poate ai in minte vreo solutie? - S-ar putea spune ca da. Morrow zambi spre porci, privindu-i cum se foiau si se urcau unii peste altii, grohaind. - Am avut vieri la ferma unde am crescut. Indurare! Orice, numai sa nu-mi spuna povestea vietii lui...! - Raspunderea mea era sa-i hranesc. Ma sculam in zorii zilei, inca inainte de a se lumina, scotand aburi pe gura in frigul de-afara... Vai, dar ce imagini vii zugraveste! Jupanasul Morrow, pan-la genunchi in zoaie, privind cum se imbuiba porcii si visand sa scape de-acolo. O viata noua si glorioasa, in orasul cel sclipitor! Secretarul ii ranji, cu lentilele ochelarilor lucindu-i in lumina slaba. - Stiti, astia sunt in stare sa manance orice. Chiar si ologi. Aha. Deci, despre asta era vorba. In acel moment, Glokta observa un om care se apropia de ei pe furis, dinspre capatul opus al hambarului. Era o matahala cu haina jerpelita, umbland numai prin partile cele mai intunecoase. Isi tinea bratul strans langa trup, cu mana ascunsa in maneca. Exact ca si cum ar avea un pumnal, chestie la care nu se prea pricepe. Mult mai bine era sa mearga cu zambetul pe buze si cutitul la vedere. Intr-un abator, exista sute de motive ca sa ai la tine un obiect taios. Pentru a incerca sa-l ascunzi, insa, nu poti avea decat unul singur. "