„Un împătimit al departelui, ispitit de zariștea noilor orizonturi ce așteaptă a fi nu doar atinse, dar și străbătute temeinic, dacă nu chiar răscolite cu febrilitatea căutătorului, nu de aur, ca atâția alții înaintea sa, ci de vechi și venerabile straturi de cultură și civilizație, se vădește a fi Constantin Arcu în cartea sa. Să-l însoțim așadar prin Peru, Bolivia, Chile, Argentina, Brazilia, de astă dată, lăsându-ne seduși, la rândul nostru, de condeiul de prozator exersat al autorului atent la foșnetul preajmei – avantajele și vicisitudinile civilizației, natura în toată splendoarea ei, inclusiv natura umană întrupată într-o suită de personaje surprinse cu sagacitate și vervă ironică în varii ipostaze –, dar și la detalii de coloratură textualistă precum strădania scriiturii de a regla jocul în contratimp dintre percepția imediată și festele memoriei, sau notațiile de fin observator al capriciilor sinelui dedublat. Ca un membru ales al comunității restrânse a călătorilor de profesie, Constantin Arcu este un seducător sedus; lângă sublimele versuri kavafiene dedicate călătoriei ca aventură lăuntrică, reproduse la finele minunatei sale cărți, sunt sigur că el va pune și versetul lui Milarepa care glăsuiește așa: Să fii neobosit în iubirea de călătorie e bucurie…” (Mircea Petean)
Cărți,multe cărți.
